MyWIZ, secretul contabililor de succes
ACEA: Vânzările de automobile în Europa au scăzut cu 2,6% în mai; România a raportat un avans de 14,7%

ACEA: Vânzările de automobile în Europa au scăzut cu 2,6% în mai; România a raportat un avans de 14,7%

Numărul 25-26, 27 iun. - 9 iul. 2024  »  Breviar statistic

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au scăzut cu 2,6% în mai, comparativ cu perioada similară din 2023, pe fondul reducerii cererii pentru vehicule electrice, conform raportului publicat de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în timp ce România a raportat un avans de 14,7%, informează Agerpres.

Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

1,09 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în mai în Europa, comparativ cu 1,12 milioane unități în perioada similară din 2023. Vânzările de mașini pe baterii au scăzut cu 10,8% în mai, față de aceeași lună a anului trecut, iar cele de vehicule hibride plug-in au înregistrat un declin de 9,6%, conform datelor ACEA. Și livrările de mașini pe benzină și motorină au scăzut luna trecută, cu 6,3% și, respectiv, 11,4%. În mai, piața auto din România a înregistrat o creștere cu 14,7%, fiind înmatriculate 15.643 autoturisme, față de 13.641 vehicule în perioada similară din 2023.

Principalele piețe europene au raportat evoluții mixte, astfel: scăderi în Italia (6,6%), Germania (4,3%) și Franța (2,9%), creșteri în Spania (3,4%) și Marea Britanie (1,7%), arată datele ACEA.

În sectorul auto european sunt 12,9 milioane de angajați, iar 8,3% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 4,6% în primele cinci luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, fiind înmatriculate 5,56 milioane de unități.

Primele cinci piețe europene au raportat creșteri în perioada ianuarie-mai 2024, respectiv Marea Britanie (7,1%), Spania (6,8%), Germania (5,2%), Franța (4,9%) și Italia (3,4%), arată datele ACEA.

În primele cinci luni din acest an, piața auto din România a înregistrat o creștere de 2,8%, fiind înmatriculate 62.147 autoturisme, față de 60.472 vehicule în perioada similară din 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.