ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa s-au diminuat cu 12%, în ianuarie
Telex » Știri
18 februarie 2021
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb – EFTA) au înregistrat în ianuarie un declin de 12%, dar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,9% în perioada similară din 2020, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres. Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările EFTA, respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
28.781 autoturisme Dacia au fost înmatriculate luna trecută în Europa, comparativ cu 32.691 în ianuarie 2020.
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat un declin de 30,2% în Europa anul trecut, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a scăzut la 3,4%, de la 3,7% în 2019.
Restricţiile impuse în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), inclusiv închiderea showroom-urilor, au avut un impact fără precedent asupra vânzărilor de maşini în Europa, informează ACEA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc