Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Acord al OCDE asupra unui nou sistem de taxare a multinaționalelor

Acord al OCDE asupra unui nou sistem de taxare a multinaționalelor

Telex » Știri 2 iulie 2021  

130 de state au ajuns la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaționale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, „de cel puțin 15%”, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP, preluată de Agerpres. „După ani de lucrări și negocieri intense, acest pachet istoric de măsuri va garanta că marile companii multinaționale plătesc partea lor justă de impozite pretutindeni în lume”, a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.

Un mic grup de țări nu a semnat declarația convenită.

Această declarație comună, bazată pe acordul convenit în cadrul grupului G7 la începutul lunii iunie, prevede și repartizarea într-o manieră „mai echitabilă” a beneficiilor între țările unde se află sediile companiilor și cele unde acestea își desfășoară efectiv activitatea, inclusiv cea fără prezență fizică. Această componentă a acordului se referă în special la marile companii din sectorul digital.

Secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a salutat „o zi istorică pentru diplomația economică”, în timp ce omologul său german, Olaf Scholz, a vorbit despre „un pas colosal către o mai mare justiție fiscală”, iar pentru ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, acesta este „cel mai important acord privind fiscalitatea încheiat într-un secol”.

„Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor prețios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrării bugetelor și finanțelor publice, în timp ce investesc în serviciile publice esențiale, în infrastructuri și pentru măsurile destinate unei redresări post-COVID puternice și durabile”, subliniază OCDE în anunțul său.

Participanții la negocieri și-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice și pentru pregătirea „unui plan de implementare efectivă în 2023”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.