Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Acord de colaborare pentru elaborarea Strategiei naționale de educație financiară

Acord de colaborare pentru elaborarea Strategiei naționale de educație financiară

Numărul 30-31, 7-20 august 2018  »  Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale (MEN), Banca Națională a României (BNR), Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au încheiat un Acord de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF).

„Scopul acordului vizează dezvoltarea, însușirea și aprofundarea unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte. Acordul de colaborare asigură un cadru interinstituțional prin intermediul căruia cele cinci părți semnatare vor realiza activități comune în domeniul educației financiare pentru grupurile țintă și schimburi de experiență privind inițiativele existente ale partenerilor în domeniul educației financiare”, se precizează într-un comunicat.

Etapele premergătoare elaborării SNEF vizează conceperea Cărții albe – lista actorilor angrenați în activități sau proiecte din domeniul educației financiare, precum și a unui studiu național referitor la nivelul actual al cunoștințelor din domeniul educației financiare.

Documentul stipulează elementele de bază ale acțiunilor recomandate la nivelul grupurilor țintă, precum și principiile definitorii ale acestor acțiuni. Astfel, la nivelul învățământului primar, acordul recomandă includerea disciplinei opționale Educație financiară în oferta educațională a unităților de învățământ și sprijinirea predării acesteia, prin inițierea și dezvoltarea unor activități specifice. La nivelul învățământului gimnazial și liceal, semnatarii își propun să asigure suportul în formarea cadrelor didactice care vor preda disciplina Educație economico-financiară pentru clasa a VIII-a, respectiv să susțină prezentări ȋn fața elevilor, pe teme specifice educației financiare.

La nivel universitar, vor fi diseminate, în cadrul universităților partenere, informații de actualitate privind principalele decizii și evoluții din domeniul financiar. Totodată, vor fi susținute prezentări adresate studenților în cadrul unor programe pe teme specifice educației financiare și vor fi realizate proiecte dedicate cadrelor didactice universitare. Pentru adulți vor fi realizate campanii de informare, dedicate diverselor grupuri țintă identificate. Partenerii vor realiza o platformă online comună care va conține materiale și informații privind evenimentele organizate și vor distribui, ȋn mod gratuit, materiale informative precum DVD-uri, cărți, pliante, broșuri etc.

Pentru a asigura coordonarea procesului de educație financiară a grupurilor țintă vizate, se va constitui Comitetul pentru educație financiară, care va fi compus din reprezentanți ai instituțiilor partenere. Durata acordului este de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire prin decizia partenerilor.

(Copyright foto: photobuay / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.