Acord european cu privire la un buget al zonei euro
Telex » Știri 11 octombrie 2019
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord cu privire la detaliile unui mic buget al zonei euro, care ar urma să intre în vigoare în 2021, a declarat preşedintele Ecofin, Mario Centeno, transmite Reuters, citată de Agerpres. „Avem un nou pilon pentru a susţine euro”, a afirmat Mario Centeno într-o conferinţă de presă. Acest buget al zonei euro va fi de aproximativ 17 miliarde euro şi va fi consacrat investiţiilor şi sprijinirii reformelor economice. Suma de 17 miliarde euro corespunde cu partea alocată zonei euro din cele 25 miliarde euro pe care Comisia Europeană le-a propus pentru susţinerea reformelor economice în UE.
De asemenea, ţările din zona euro au căzut de acord că ar putea majora volumului bugetului zonei euro via un acord interguvernamental, ale cărui detalii ar urma să fie stabilite după intrarea în vigoare a viitorului cadru bugetar multianual UE în 2021.
Ţările din zona euro îşi vor recupera, sub formă de finanţări de la buget, cel puţin 70% din contribuţia lor. Aceleaşi ţări vor cofinanţa, cu până la 25%, proiectele susţinute de bugetul zonei euro.
Miniştrii de Finanţe din UE au convenit că 80% din sumele trase de la bugetul euro vor fi alocate pe baza a două criterii: populaţia şi PIB-ul per capita inversat. Restul de 20% va fi utilizat în eventualitatea unor măsuri de urgenţă pentru a reacţiona la problemele specifice fiecărei ţări. Valoarea contribuţiilor naţionale ar putea fi redusă la jumătate în circumstanţe economice grave, definite conform regulilor bugetare ale Uniunii Europene.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice