Acțiuni de orientare profesională a studenților, la Argeș
Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016 » Dezvoltare personală
Președintele Filialei CECCAR Argeș, Daniel Matei, împreună cu directorul executiv, Marilena Pîrvulescu, a participat, în 18 aprilie, la întâlnirea cu studenții Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, acțiune la care au fost prezente și cadre universitare ale Facultății de Finanțe Contabilitate.
Președintele filialei a prezentat studenților organismul profesional CECCAR, rolul profesiei contabile și beneficiile care decurg din exercitarea acesteia. Totodată, directorul executiv le-a făcut cunoscute studenților modalitățile de acces la profesiile de expert contabil și contabil autorizat, subliniind că întreaga activitate profesională a membrilor CECCAR este ghidată de Codul etic național al profesioniștilor contabili. Studenții au primit, totodată, informații referitoare la organizarea examenului de admitere de stagiu, sesiunea 2016, și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a-l putea susține.
De asemenea, conducerea filialei a participat la ediția a V-a a evenimentului Zilele porților deschise la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Pitești, organizat în perioada 20-21 aprilie de Facultatea de Științe Economice a universității, în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Afaceri și Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Pregătire Profesională și Transfer Tehnologic.
Și cu această ocazie directorul executiv al Filialei CECCAR Argeș a prezentat modalitățile de acces la profesia contabilă, dar și facilitățile oferite de protocolul încheiat între Facultatea de Științe Economice a Universității din Pitești și CECCAR pentru absolvenții programelor de masterat Management contabil și informatică de gestiune și Contabilitate managerială și audit contabil.
Totodată, a fost subliniat rolul profesionistului contabil în protejarea interesului public și dezvoltarea economiei la nivel național.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc