Activele fondurilor de pensii facultative au depăşit 2,4 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019
Numărul 40, 22-28 oct. 2019 » Breviar statistic
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,4 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019, în creştere cu 21,4% comparativ cu nivelul de la 30 septembrie 2018, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), informează Agerpres. Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,358 miliarde de lei, respectiv 56,32%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 608,096 milioane de lei (25,2%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 210,642 milioane de lei, respectiv 8,73% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul III era de 2,413 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019, iar valoarea activului net era de 2,409 miliarde de lei.
Fondurile de pensii facultative aveau 492.079 de participanţi la 30 septembrie 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial