Activitatea operatorilor economici care nu respectă măsurile anti-COVID va fi suspendată
Telex » Știri 3 februarie 2021
Activitatea operatorilor economici care nu respectă măsurile anti-Covid va fi suspendată pe perioadă determinată, a anunțat, astăzi, premierul Florin Cîțu, citat de Mediafax. Astfel, potrivit premierului, în hotărârea de miercuri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a apărut un aspect nou: „Este o propunere pentru elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită o măsură complementară a suspendării activității pe o perioadă determinată pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de combatere a răspândirii Covid-19”, a afirmat Florin Cîțu. Acesta a adăugat că au fost multe discuții în momentul în care autoritățile au relaxat condițiile pentru anumiți operatori economici: „Din păcate, chiar dacă unele restricții au rămas în vigoare, vedem foarte mulți operatori economici care nu respectă aceste restricții. Această propunere vine exact după aceste observații, pentru un act normativ care să reglementeze această situație cu suspendarea activității pe perioadă determinată”.
Întrebat dacă este vorba despre restaurantele și cluburile care au continuat să funcționeze, premierul a răspuns: „Bineînțeles, despre acest lucru este vorba. Am văzut că acele amenzi pe care le dăm nu mai au niciun efect pentru că nu sunt respectate regulile. Trebuie să schimbăm puțin regulile jocului și trebuie să venim cu această modificare”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național