„Actori de pus în ramă”
Numărul 35-36, 8-21 sept. 2020 » Eveniment
Titlul acestui text poate să pară șocant, deoarece, la prima vedere, sugerează o selecție valorică, un fel de ierarhizare a slujitorilor zeiței Thalia, ceea ce, în materie de artă, este contraproductiv. Pentru a nu lăsa loc „suspansului”, precizăm că este vorba despre o inițiativă în sfera atât de interesantă a confluenței artelor. Adică, 16 actori ai Teatrului „Nottara” s-au angajat într-o campanie culturală fără precedent, în condițiile prelungirii pandemiei COVID-19. În colaborare cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), găzduit, cum se știe, în Palatul Regal de pe Calea Victoriei, Teatrul „Nottara” a conceput un program online prin care 16 actori să prezinte capodoperele din cele două galerii principale ale MNAR, cea Națională și cea Europeană, precum și a două expoziții permanente anexe, cele de la Muzeul Colecționarilor de Artă și Muzeul Zambaccian.
Interpretând texte inspirate, în fața unor tablouri emblematice autohtone și universale, cu mijloacele specific artei teatrale, cei 16 actori au oferit veritabile spectacole în care informația de specialitate a fost potențată de expresivitatea unor prestații profesionale de excepție.
Acum, credem că titlul ales capătă sens și dobândește virtuțile unui mesaj cu totul deosebit: noțiunea de „ramă”, atât de familiară când ne referim la tablouri, se încadrează perfect (ca să recurgem la alt termen în temă) cu mini-scena improvizată în fața fiecărei capodopere supusă atenției celor care au accesat site-ul celui mai mare și mai important muzeu al artelor vizuale din România.
Inițiativa a fost, desigur, determinată de dorința actorilor care au îmbrățișat-o și i-au dat „viață” de a nu sta cu brațele încrucișate în vreme de pandemie. Pe lângă spectacolele de teatru difuzate online, s-au gândit să atragă un public cât mai larg și în alte sfere ale culturii și artei. Și ce zonă de mai vii interese se putea identifica în afară de veritabilele comori aflate la MNAR și în filialele acestuia?
În condițiile în care activitatea MNAR a fost restrânsă, potrivit stărilor de urgență și de alertă, iubitorii de artă ar fi fost privați de bucura de a vedea și a revedea picturi și sculpturi de incontestabilă valoare națională și internațională, inițiativa actorilor de la Teatrul „Nottara” s-a dovedit nu numai inspirată, ci și inovativă, cu o semnificație civică imposibil de ignorat.
Începând cu luna mai a.c., vreme de 16 săptămâni, cei 16 actori au reușit să pună mai bine în valoare patrimoniul MNAR, ceea ce a făcut să li se alăture un număr impresionant de nespecialiști în arte plastice, dar cunoscători ai tezaurului din muzeu. Faptul este confirmat de postările celor care au descoperit amintitele comori nu prin simpla vizualizare a acestora, ci și prin ceea ce le-au spus actorii despre cei care le-au creat, despre epocile în care au trăit, despre valoarea lor bănească menționată în cataloagele caselor internaționale de licitații din domeniul artei. În acest mod s-au extins domeniile cunoașterii, s-a stimulat interesul public față de instituțiile de artă propriu-zis ca spații pentru petrecerea utilă și plăcută a timpului liber, în condițiile reducerii restricțiilor impuse de starea de alertă.
Experiența acumulată prin derularea inițiativei „Actori de pus în ramă” va fi prezentată în cadrul unei expoziții deschise la Teatrul „Nottara” și prin panourile de pe grilajul MNAR, consacrat pentru modul în care, cu diferite prilejuri, conferă spațiului public noi și noi virtuți ale modalităților populare de apropiere a semenilor noștri de creații cultural-artistice definitorii pentru însăși condiția umană.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial