Nimic mai firesc decât preocuparea evidentă a presei tipărite și audiovizuale de a trata sistematic teme referitoare la implicațiile, la exigențele societății informaționale. Din păcate, unele texte (ca să nu spunem multe) sunt viciate de nerespectarea unor reguli (nu prea complicate) din sferele lingvisticii și logicii. Precizăm că exemplele sunt „culese” din publicații și emisiuni consemnate în ziua de 7 mai a.c.

„Actualitatea informațională, ca obiect al educației permanente, nu înseamnă altceva decât racordarea cunoștințelor la nivelul prezentului”. În fraza citată avem de-a face cu o tautologie „pură”. Putem, oare, vorbi despre „actualitate” altfel decât prin luarea ca reper a „prezentului”, fie în sens larg, fie limitat la un anumit aspect? În aceeași ordine de idei se integrează următoarea aserțiune: „Eficacitatea informațională este atestată de incidența mesajului asupra publicului, pe când eficiența informațională indică măsura în care a fost receptată informația”. În acest exemplu găsim, de fapt regăsim, o confuzie care apare în legătură cu ambele noțiuni – „eficacitate” și „eficiență”. Nu este dificil să identificăm în fraza arătată înainte mai multe erori. Una dintre ele vizează explicația dată diferenței dintre „eficacitate” și „eficiență”. Întrucât „eficacitatea” vizează doar „efectul” (un rezultat), „eficiența” indică raportul dintre efort și efect. Nu este singurul caz când cuvinte înrudite sau asemănătoare sunt considerate a defini același mod de gândire, același lucru, aceeași acțiune etc. Apoi, tot în fraza cu pricina, utizându-se noțiunea de „incidență”, nu s-a spus altceva decât „eficacitate”.

Deoarece se constată lesne împrumuturi frecvente din limba engleză, mai ales în materie de informații (ceea ce nu poate să reprezinte în sine ceva negativ), una dintre condițiile exprimării corecte este aceea de a cunoaște proprietatea termenilor. Tot în mass-media autohtonă am găsit următoarea frază: „Imprinting-ul mesajului relevă cât de important este să se sesizeze tendințele actuale, noutatea informațiilor pentru alinierea la actualitate”. Or, „imprinting” vizează o situație diferită, opusă chiar receptării „noutății”, și anume păstrarea în limbaj a unor forme lexicale venite din trecutul foarte îndepărtat.

Chiar dacă nu folosim cotidian unele cuvinte, interesează aici fenomenul propriu-zis, respectiv necunoașterea sensului, a definiției unor cuvinte ca „sursă” a unor erori de exprimare. Așa că, până la urmă, se impune să ținem seama de definiția „actualității informaționale” dată de înțelepciunea populară confirmată – la rândul ei – vreme de secole: „Vorba bună/puțin răsună/vorba rea/o duce vestea” (T.B.)