Administratorul unic al SGR: Operaționalizarea sistemului de garanție-returnare este estimată la aproximativ 18 luni
Telex » Știri 25 august 2022
Implementarea operațională a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România este estimată la o perioadă de aproximativ 18 luni, după ce Guvernul a desemnat, ca unic administrator al sistemului, compania RetuRO Sistem Garanție Returnare SA, se arată într-un comunicat de presă al societății, transmis citat de Agerpres. „(…) Din acest punct înainte, putem începe derularea pașilor operaționali, cum ar fi angajarea directoratului RetuRo, inițierea discuțiilor pentru finanțarea sistemului, începerea înregistrării producătorilor de băuturi și a comercianților, precum și dezvoltarea rețelei logistice a sistemului. Pe lângă pregătirile pe care le facem noi, succesul RetuRo depinde și de implicarea consumatorilor, dar suntem încrezători că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor. Împreună, putem colecta și ulterior recicla ambalajele de băuturi puse pe piață și, astfel, să contribuim la realizarea celui mai amplu proiect de economie circulară în România”, a declarat Alice Nichita, președintele Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, acționar al companiei RetuRO.
Potrivit administratorului SGR, odată cu primirea licențierii din partea Guvernului României, RetuRO Sistem Garanție Returnare începe să facă primii pași pentru implementarea operațională a sistemului în România, care este estimată – așa cum am mai menționat – la o perioadă de aproximativ 18 luni.
„Suntem cu un pas mai aproape de implementarea a ceea ce noi credem că este cel mai important proiect de mediu al României, menit să ne poziționeze pe harta țărilor avansate în ceea ce privește colectarea și reciclarea ambalajelor. Vorbim de un proiect de anvergură care își propune să introducă ambalajele de băuturi într-o economie circulară și să contribuie astfel la transformarea României într-o țară mai curată. În continuare, este necesară adoptarea pachetului legislativ complet care ne va permite să demarăm toate procesele necesare implementării sistemului de garanție-returnare, astfel încât acesta să devină funcțional în cel mai scurt timp posibil. Dacă până acum am discutat în termeni teoretici, de azi înainte începem procesul practic al operaționalizării SGR la nivel național”, susține Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.
În viitorul apropiat, compania-administrator va începe derularea următoarelor activități în vederea implementării SGR: administrativ - definitivarea proceselor administrative, recrutarea personalului companiei și selectarea furnizorilor; finanțare - definitivarea documentelor, solicitarea și obținerea finanțării necesare pentru implementarea sistemului; Infrastructură - dezvoltarea și implementarea infrastructurii IT, dar și a infrastructurii operaționale; Înregistrare în sistem - înregistrarea tuturor producătorilor și importatorilor de băuturi, precum și a comercianților, proces ce implică semnarea a aproximativ 100.000 de contracte; echipamente automate - comandarea echipamentelor automate de colectare, testarea și instalarea acestora de către comercianți; campanie de comunicare - implementarea unei campanii de comunicare la nivel național, pentru consumatori.
„A sosit momentul pe care l-am așteptat cu toții, avem în sfârșit șansa de a implementa un sistem eficient de colectare a ambalajelor de băuturi în România. Sistemul de garanție-returnare este un proiect unic la nivel național, care ar trebui să funcționeze fluid încă din prima zi după ce va fi implementat. RetuRO are încă mulți pași de parcurs până când va deveni funcțional, dar credem că putem dezvolta împreună cu producătorii un proiect de economie circulară care să fie coerent și clar pentru fiecare consumator român în parte”, a afirmat Maria Maxim, președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.
Obligațiile administratorului unic al SGR includ instalarea centrelor de sortare și numărare a ambalajelor colectate prin sistem, în timp ce organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori este în sarcina comercianților.
Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare a devenit administratorul sistemului de garanție-returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern adoptată miercuri, 24 august. Cadrul legal ce stabilește modalitatea de implementare a SGR a fost adoptat în octombrie 2021, prin HG 1074/2021.
SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 bani atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri, inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele într-o economie circulară și de a ajuta România să-și atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european care cer, spre exemplu, ca până în anul 2025, să se colecteze 77% dintre PET-urile puse pe piață, iar până în anul 2029, o pondere de 90%. De asemenea, sistemul va ajuta la atingerea și chiar depășirea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, respectiv 75% pentru sticlă și 60% pentru aluminiu, începând din anul 2030.
În prezent, compania are trei acționari privați - Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu - și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, ce deține 20% din acțiuni.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale