MyWIZ - Business în cloud
ADR: A doua rundă de consultări publice în cadrul demersului de elaborare a primei strategii naționale de inteligență artificială

ADR: A doua rundă de consultări publice în cadrul demersului de elaborare a primei strategii naționale de inteligență artificială

Telex » Știri 23 mai 2022  

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au organizat o nouă rundă de consultări publice privind obiectivele și principalele direcții de acțiune ce vizează elaborarea primei strategii naționale de inteligență artificială (AI), ca parte a proiectului „Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică”. Potrivit unui comunicat al ADR, citat de Agerpres, această rundă de consultări a fost dedicată mediului de afaceri și mediului academic și de cercetare. În cadrul evenimentului organizat la Cluj-Napoca, au fost dezbătute măsurile prevăzute în strategia AI pentru companii și mediul academic și de cercetare. Reprezentanții ADR și UTCN au expus prevederile Regulamentului în domeniul AI, care acum sunt în proces de elaborare la nivelul Uniunii Europene, precum și impactul acestora asupra mediului de business și academic.

„Inteligența Artificială are capacitatea de a revoluționa întregul ecosistem digital și economic. Folosind soluții bazate pe AI, vom putea beneficia de servicii publice mai eficiente, de cercetări care să genereze idei inovative, de produse mai ieftine și mai durabile”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

La eveniment au fost prezenți reprezentați ai mediului de afaceri - dezvoltatori și utilizatori de soluții AI, ai mediului academic - Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, precum și reprezentați ai centrelor de inovare digitală.

Evenimentul este parte a unui proces mult mai amplu ce se derulează în cadrul proiectului „Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021 - 2027 - soluții pentru eficientizarea activității”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.