ADR a finalizat prima versiune a Catalogului Național al Serviciilor Publice
Telex » Știri 10 noiembrie 2021
Statul român oferă cetățenilor și companiilor peste 2300 de servicii publice
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a publicat, la adresa https://www.adr.gov.ro/catalogul-national-al-serviciilor-publice/, prima versiune a Catalogului Național al Serviciilor Publice. Realizarea Catalogului a implicat o evaluare cantitativă și o analiză calitativă, prin care au fost inventariate 2333 de servicii publice oferite cetățenilor și companiilor de 255 de instituții din administrația centrală – ministere, autorități și instituții aflate în coordonarea sau subordonarea acestora.
„Am reușit să colectăm și să prezentăm, într-un singur loc, serviciile publice oferite de administrația centrală din România. Acest livrabil va fundamenta următoarele proiecte de transformare digitală. Totodată, Catalogul este și o dovadă a faptului că eforturile noastre de digitalizare au fost corect întemeiate – patru din cele mai accesate servicii publice digitalizate din România au fost adăugate în platforma Ghișeul.ro în ultimul an. În următoarele două săptămâni, echipa ADR va lucra la realizarea unei platforme online dedicate acestui Catalog Național. Platforma va permite cetățenilor și companiilor să identifice precis fiecare dintre serviciile publice oferite de statul român, instituția care îl prestează, precum și accesarea directă a serviciilor publice deja digitalizate”, a spus Octavian Oprea, președintele ADR.
Potrivit unui comunicat al ADR, analiza arată: ▪ care sunt cele mai accesate servicii publice; ▪ care servicii publice sunt digitalizate; ▪ câte servicii publice presupun o taxă sau sunt gratuite; ▪ câte servicii publice pot fi achitate online.
Această primă versiune a Catalogului Național al Serviciilor Publice afișează numărul serviciilor completate de ministerele și instituțiile lor subordonate din administrația centrală – atât numărul total, cât și numărul de servicii publice completate de fiecare instituție în parte. Odată cu rafinarea și actualizarea datelor introduse, Catalogul Serviciilor Publice va beneficia de versiuni ulterioare.
„Datele necesare au fost colectate de la instituțiile și autoritățile publice centrale responsabile (inclusiv instituțiile subordonate/coordonate/sub autoritate), printr-un proces direct de completare într-o platformă informatică, prin urmare, responsabilitatea acurateței și a corectitudinii acestor date este în sarcina instituțiilor raportoare. Încadrarea în categoria servicii digitalizate/parțial digitalizate sau nedigitalizate relevă accepțiunea fiecărei instituții în parte asupra acestui concept. Ca notă generală, distincția a fost stabilită în funcție de gradul de sofisticare a serviciului public, fiind identificate ca digitalizate/parțial digitalizate acele servicii care au cel puțin gradul 1 de sofisticare”, se menționează în comunicat.
Catalogul inventariază serviciile oferite cetățenilor și companiilor, fiind un instrument esențial pentru măsurile și acțiunile guvernamentale în ceea ce privește transformarea digitală și debirocratizarea administrației. Mai mult, inițiativa reprezintă o prioritate a Comitetului de E-guvernare și Reducerea Birocrației, înființat prin decizia Prim-ministrului nr. 331/2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național