MyWIZ - Business în cloud
ADR: Activitatea Consiliului Național pentru Transformare Digitală a fost reluată

ADR: Activitatea Consiliului Național pentru Transformare Digitală a fost reluată

Telex » Știri 9 iunie 2022  

Activitatea Consiliului Național pentru Transformare Digitală (CNTD) a fost reluată, prima ședință urmând să aibă loc la data de 22 iunie, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), citată de Agerpres. „Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță reluarea activității Consiliului Național pentru Tranformare Digitală (CNTD) - organul consultativ al ADR, fără personalitate juridică, creat pentru consolidarea colaborării dintre sectorul public și organizațiile mediului privat și ale societății civile. Pe perioada pandemiei COVID-19, activitatea Consiliului Național pentru Transformare Digitală nu a putut fi susținută în ritmul și modalitatea pe care ADR le propusese la momentul lansării acestui for. Odată cu ridicarea restricțiilor generate de pandemie, activitatea CNTD va fi reluată”, se arată într-un comunicat al ADR. Potrivit sursei citate, un pas esențial în procesul de transformare digitală a României este întărirea relației de colaborare între sectorul public și mediul privat. Consiliul Național pentru Transformare Digitală este un for consultativ, dar și un organism tehnic, în care instituțiile aflate în serviciul public, împreună cu organizațiile private din industria IT și societatea civilă, vor trasa parcursul corect către o Românie digitală și puternic conectată la statele partenere din UE și NATO.

„Misiunea CNTD ca agora digitală este să dezbată și să determine pașii pe care administrația publică și industria IT din România trebuie să îi facă pentru a recupera decalajele dintre țara noastră și celelalte state europene”, se menționează în document.

De asemenea, CNTD va contribui la creșterea gradului de transparență a deciziilor administrației publice, asigurând informarea, consultarea și participarea activă a membrilor Consiliului în procesul de elaborare a documentelor strategice și a actelor normative cu efecte asupra procesului de transformare digitală a economiei și societății românești.

Viziunea ADR pentru dezvoltarea CNTD este consolidarea dialogului dintre public și privat, prin abordarea concertată a know-how-ului industriei IT&C, a celor mai recente cercetări în sfera tehnologiilor inovative și a direcțiilor de dezvoltare ale sectorului public.

Companiile care doresc să își reconfirme sau să obțină statutul de membru al CNTD pot face acest lucru accesând link-ul https://forms.gle/HrUiCW7Q8Yd6LCgU9 până la 21 iunie 2022, ora 18:00.

ADR are în vedere, pentru reactivarea CNTD, următorul calendar de implementare: 8 - 21 iunie - revalidarea membrilor existenți și finalizarea procedurii de înscriere a membrilor noi, 21 iunie - definitivarea noilor grupuri de lucru din CNTD, iar pe 22 iunie va avea loc prima ședință a CNTD.

„Uniunea Europeană a deschis mecanismele de finanțare dedicate reechilibrării economice a continentului. În viziunea UE, digitalizarea este o componentă esențială. În acest context de reașezare a paradigmei economice și sociale la nivel european, CNTD trebuie să contribuie la conturarea viitorului digital al României. Misiunea CNTD ca agora digitală este să dezbată și să determine pașii pe care industria IT din România trebuie să îi facă pentru a recupera decalajele dintre țara noastră și celelalte țări europene”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

Rolul CNTD este de a contribui la creșterea gradului de transparență a deciziilor administrației publice, asigurând informarea, consultarea și participarea activă a membrilor Consiliului în procesul de elaborare a documentelor strategice și a proiectelor de acte normative cu efecte asupra procesului de transformare digitală a economiei și societății românești.

În cadrul Consiliului Național pentru Transformare Digitală se pot constitui grupuri de lucru tematice, prin decizie a președintelui ADR, acestea fiind pe teme precum: cloud-ul guvernamental, identitatea electronică, transformarea digitală, AI și Big Data, competențe digitale, interoperabilitate.

Din 2020 până în prezent, peste 300 de organizații din mediul privat și din societatea civilă au devenit membri ai CNTD.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.