Adria Câciu: Coaliția a decis să se facă o ajustare pe cheltuieli bugetare de 20 miliarde lei; nu va fi o rectificare
Telex » Știri 12 aprilie 2023
Coaliția de guvernare a luat decizia de a se face o ajustare pe cheltuieli în valoare de circa 20 miliarde lei pe bugetul general consolidat, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a subliniat că nu va fi o rectificare, ci este vorba despre un plan de măsuri și nu se vor tăia salarii, nu vor fi concedieri și nu se va interveni la investiții, la proiectele din fonduri europene și din PNRR, relatează Agerpres. "Nu există o gaură la buget. E un termen impropriu. În primul rând, avem o încetinire a colectării veniturilor pe primul trimestru de 4,7 miliarde lei, față de estimat. Acum este și o dinamică dintr-o anumită perspectivă a încasărilor la buget. Sunt foarte multe încasări care îți vin în primul semestru, mai spre sfârșit, în sensul în care impozitul pe profit se încasează în iunie, avem declarația unică pe impozitul pe venit, adică sunt lucruri care se reglează, dar, așa cum am făcut și anul trecut, pentru a putea să nu avem o mărire a deficitului în avans sau a deficitului de așa natură încât să nu comporte ajustări prea târziu, am luat o decizie în coaliție, am prezentat situația, ne facem analiza trimestrială, iar decizia domnului prim-ministru și decizia liderilor a fost să facem o ajustare și pe cheltuieli, aceeași ajustare care, aici poate apare confuzia, este în valoare de circa 20 de miliarde lei pe total buget general consolidat al statului. Acum trebuie văzută și în altă perspectivă: bugetul general consolidat al statului are o valoare totală de cheltuieli de 608 miliarde, adică aceste 20 de miliarde de lei, până la urmă, reprezintă un 3,3%", a explicat Adrian Câciu, la Palatul Parlamentului, întrebat care este "gaura" la buget.
El a adăugat că și statul poate, prin anumite măsuri pe cheltuielile care nu sunt esențiale, să facă această ajustare.
"De altfel, domnul prim-ministru a transmis tuturor colegilor ca, până miercuri, să transmită o serie de propuneri de soluții privind ajustarea unor cheltuieli la care se poate renunța. Așteptăm să vedem cu ce se vine, evident, se fac o analiză și un plan de acțiune, o ordonanță de măsuri fiscal-bugetare", a completat Adrian Câciu, menționând că Ministerul Finanțelor va trimite aceste propuneri până miercuri.
Adrian Câciu a afirmat că nu va fi o rectificare bugetară, ci un plan de măsuri fiscal-bugetare.
"Să nu facem confuzia între rectificare bugetară și un plan de măsuri fiscal-bugetare. Nu va fi vorba de o rectificare bugetară la acest moment și ceea ce noi intenționăm este un plan, o ordonanță de măsuri fiscal-bugetare, care să conducă la realizarea unor economii la bugetul general consolidat de 20 de miliarde de lei", a menționat ministrul.
El a transmis că nu vor fi tăiate salariile bugetarilor, nu vor fi concedieri și nu se umblă la investiții.
Întrebat dacă vor fi afectate sporurile bugetarilor, Adrian Câciu a răspuns: "Soluțiile cu care vor veni ordonatorii de credite vor viza reintrarea în șablonul legii salarizării". "Dacă știți, există o prevedere în legea salarizării că sporurile la nivel de ordonator de credite nu pot depăși mai mult de 30% sau ceva ceva de genul acesta. Evident au fost și derogări date de a lungul timpului. Trebuie ca fiecare să își facă o analiză. Aici, în schimb, nu privesc lucrurile neapărat pe categorii de cheltuieli de personal, dar în interiorul cheltuielilor de personal se pot face economii fără să tai salariile și fără să concediezi oameni și, eventual, fără să afectezi sporurile", a indicat ministrul.
"Toate soluțiile sunt pe masă. Măsurile vor fi fiscal-bugetare", a menționat Adrian Câciu, precizând că această ajustare nu trebuie să fie "liniară la toți ordonatorii de credite". "La unii ordonatori de credite, ajustarea poate fi mai abruptă, la alții mai puțin abruptă", a completat ministrul Finanțelor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial