Adrian Câciu: Absorbția fondurilor europene poate fi accelerată prin introducerea în flux a sistemului bancar, cu mai mult curaj
Telex » Știri 18 octombrie 2023
Adrian Câciu: Absorbția fondurilor europene poate fi accelerată prin introducerea în flux a sistemului bancar, cu mai mult curaj
Absorbția fondurilor europene poate fi accelerată prin introducerea în flux, cu mai mult curaj, a sistemului bancar, ca finanțator în avans față de stat, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres. "Absorbția fondurilor europene poate fi facilitată și accelerată prin introducerea în flux a mediului bancar, a sistemului bancar, cu mai mult curaj decât a fost în trecut, practic introducerea în cadrul implementării ca finanțator în avans față de stat. Și acest lucru s-a și întâmplat. Domnul ministru Boloș (fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, n.r.) a promovat Ordonanța 18 în acest an, atât pentru finanțarea unor proiecte din Programul Operațional Competitivitate, dar și pentru finanțarea unor proiecte din PNRR. Pe de altă parte, este un început. Avem mult de lucrat împreună cu sistemul bancar și mai ales cu mediul economic pentru a asigura până la urmă și bancabilitatea companiilor care accesează fondurile europene și pentru ca acestea să poată să aibă capitalul necesar și activele necesare pentru a garanta investițiile pe care le fac și pe care le pun la dispoziție prin fonduri europene", a spus Adrian Câciu, la Banking Forum.
El a subliniat că au avut loc o serie de întâlniri cu mediul bancar și vor mai fi și în continuare, pentru a se crea un cadru prin care, de la momentul în care se face evaluarea unui proiect și eligibilitatea acestuia, sistemul bancar să fie parte a proiectului și banca să finanțeze întreg proiectul, urmând să-și recupereze această finanțare de la stat, în contextul în care beneficiarul final al proiectului își îndeplinește toate elementele de proiect.
"Deci practic e o schimbare din punctul meu de vedere, iar pentru asta avem încă mult de lucru. În ce sens? Să prindem împreună curaj și încredere între instituțiile statului, între beneficiarii de proiecte și în sistemul bancar. Iar nu în ultimul rând, tot acest flux vine împreună cu fondurile de garantare și atunci lanțul, ca să zic așa, se închide", a punctat Adrian Câciu.
Ministrul a mai semnalat că băncile sunt active în implementarea fondurilor europene și că rata de default la astfel de finanțări este foarte mică.
"Sunt active și e și o relație bună cu mediul financiar din România și asta a constituit un avantaj. Este un lucru care scapă foarte mult în media, nu se pune accent: rata de default la astfel de finanțări este extraordinar de mică. România, așa cum este ea criticată de mulți, are totuși o rată de default foarte redusă față de provocările la care sunt supuși cei care iau astfel de finanțare, ori asta trebuie să ne încurajeze. Asta înseamnă că gradul de risc al unei astfel de finanțări este mult mai redus decât în alte țări europene și drept pentru care avem tot contextul creat, nu mai ține decât de noi să punem în pagină și aplicare", a punctat Adrian Câciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara