MyWIZ - Business în cloud
Adrian Câciu: Avem un deficit bugetar de 1,23% din PIB, în primele patru luni

Adrian Câciu: Avem un deficit bugetar de 1,23% din PIB, în primele patru luni

Telex » Știri 25 mai 2022  

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat astăzi că în primele patru luni ale anului a fost înregistrat un deficit de 1,23% din PIB, în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de anul trecut, informează Mediafax. „Am anunțat în cadrul Guvernului și rezultatele execuției bugetare la 4 luni, execuție care va fi publicată astăzi, cel târziu mâine dimineață, pe site-ul Ministerului de Finanțe. Avem un deficit de 1,23% din PIB, în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de anul trecut și într-o scădere nominală cu 4,2 miliarde de lei”, a declarat Adrian Câciu la finalul ședinței de Guvern.

Ministrul a spus că această consolidare poate fi pusă pe seama creșterii colectării veniturilor, care s-au majorat cu 23%, și printr-o gestionare mai bună, mai eficientă a cheltuielilor bugetare, care au un trend de creștere mai mic decât cel programat.

„Evident, am avut analiza și pe ceea ce înseamnă elementele de creștere economică și cum rezolvăm sau reușim să conducem această creștere economică pe trimestrul unu să se reflecte și în rezultatele pe trimestrele viitoare și evident argumentul este ca ceea ce am pregătit ca programe să ajungă cât mai rapid către economie și către cetățeni”, a mai spus ministrul Finanțelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.