MyWIZ - Business în cloud
Adrian Câciu: Criteriul principal pentru amânarea ratelor la bănci va fi creșterea cheltuielilor sau a costurilor

Adrian Câciu: Criteriul principal pentru amânarea ratelor la bănci va fi creșterea cheltuielilor sau a costurilor

Telex » Știri 26 mai 2022  

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că în aplicarea măsurii privind amânarea ratelor la creditele bancare, criteriul principal de care se va ține cont va fi acela privind creșterea cheltuielilor pe familie sau a costurilor pe companie, informează Agerpres. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, dacă măsura privind amânarea ratelor bancare cu 9 luni va fi pentru toată lumea.

„În ultima ședință de coaliție s-a luat această decizie să intrăm cu măsura în implementare cu o ordonanță de urgență, un moratoriu, pentru amânarea ratelor la credite, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Evident, nu este o măsură pentru toată lumea. Este o măsură pentru cei care au dificultăți în plata ratelor, este o măsură care implică o analiză pe care fiecare dintre companii și-o va face, fiecare dintre cetățeni, pentru că, așa cum a fost și măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi, într-adevăr, scadența la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar vei avea de plătit. Nu este o scutire de plată, este o amânare de plată”, a explicat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a precizat că va fi aplicat un criteriu principal, acela al creșterii cheltuielilor, față de moratoriul aplicat în pandemie, când s-a ținut cont de scăderea veniturilor. „Criteriul principal sau schimbarea de paradigmă față de moratoriul din 2020 va fi acela al creșterii cheltuielilor sau costurilor. În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. Acum vom avea drept criteriu creșterea cheltuielilor per familie sau creșterea costurilor per companie cu 25% față de perioada anului trecut. Și, la companii, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilități. Pentru că ne încadrăm în ceea ce înseamnă și situația care a apărut între timp. Practic, costul lunar este afectat de prețurile de la energie, prețurile de la combustibil, dar și de la alte materii prime”, a mai declarat Adrian Câciu.

Întrebat dacă aceia care doresc amânarea ratelor vor trebui să vină cu dovada că le-au crescut cheltuielile, acesta a spus: „Procedura va fi destul de simplă, dar acesta va fi criteriul pe care l-am agreat împreună în discuțiile cu sistemul bancar”.

Ministrul a mai precizat că proiectul de ordonanță de urgență privind amânarea ratelor va fi avizat și de Banca Națională a României, care va emite și o metodologie.

„În această ordonanță vom avea și un punct de vedere de la Asociația Română a Băncilor raportat la momentul acesta - pentru că mai avem un punct de vedere al ARB dat la momentul în care s-a negociat această măsură cu întreg sistemul bancar”, a completat el.

Ministrul a subliniat că în accesarea și aplicarea acestei măsuri este vorba și de „responsabilitate și de solidaritate”. „Ne manifestăm solidaritatea de a veni cu un instrument - este un instrument, nu este o obligație - în favoarea celor care au credite. Analiza pentru fiecare și-o va face individual fiecare. Băncile vor sta la dispoziție și cu alte instrumente de sprijin în ceea ce privește creditul respectiv. Există sisteme de refinanțare, de trecere de la dobândă variabilă la dobândă fixă, de trecere de la indicatori - de la ROBOR la IRCC -, plus încă un instrument pentru cei care într-adevăr sunt în zona de risc, în sensul în care au ajuns la limita de a-și putea plăti această rată și cauza fiind că le-a crescut ponderea celorlalte cheltuieli”, a menționat Adrian Câciu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.