Adrian Câciu: România are nevoie de un plan de reducere a deficitului pe șapte ani; cheltuielile de investiții - foarte mari
Telex » Știri 3 octombrie, 9:51
România are nevoie de un plan de reducere a deficitului pe șapte ani, agreat cu Comisia Europeană, având în vedere că are cheltuieli de investiții foarte mari, pe care „nu cred că cineva din țara asta își dorește să le amâne sau să le anuleze”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, dacă depunerea planului României de reducere a deficitului la Comisia Europeană ar putea să fie amânată până la sfârșitul lunii ianuarie 2025.
„Acest plan pe șapte ani vine cu o serie de reforme pe care, de altfel, cum să vă spun, n-ar trebui să surprindă pe nimeni, ele sunt prinse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Este doar un calendar activ pentru ca acele reforme să fie realizate. Din ce știu și din ceea ce se va întâmpla, sper să se întâmple, pentru că cred că suntem o coaliție de oameni responsabili, până în 15 octombrie acest plan va fi pus pe masa coaliției, aprobat și trimis la Comisie”, a afirmat Adrian Câciu.
Ministrul a punctat că „planul este unul generic, prima evaluare” care va fi transmisă Comisiei Europene, urmând să fie continuată de negocieri cu partea europeană.
„Este un plan, până la urmă, generic. Este prima evaluare pe care o trimitem, după care vor fi, evident, negocierile tehnice cu Comisia, care pot dura până în aprilie 2025, când va fi de fapt ultima ajustare din partea Comisiei cu privire la toate statele membre, pentru că sunt niște termene pe care și Comisia... Nu e România singura țară care este într-o procedură de deficit excesiv și atunci va fi un assessment făcut în ECOFIN, probabil că în luna aprilie, pentru că trebuie să se închidă deficitele ESA din toate țările membre, care sunt comunicate undeva la finalul lunii martie”, a explicat Adrian Câciu.
El a punctat că acest plan de reducere a deficitului trebuie asumat în cadrul coaliției de guvernare.
„Șapte ani ne dorim, avem parteneri și facem parte dintr-un guvern, suntem parte a unui guvern de a găsi soluții, deci suntem parte a soluțiilor, toți, și trebuie să ne asumăm acest plan pe șapte ani. Noi, ca un oameni politici, trebuie să ne asumăm pentru această țară împreună cu mediul de afaceri, mediul social că vom face aceste lucruri. De ce să fugim de oameni? E foarte simplu, avem această traiectorie pe șapte ani, asta înseamnă reforme și investiții, asta înseamnă o țară peste șapte ani care arată cu totul altfel. Nu înțeleg această, mă rog, probabil că e din consultanța politică a unora, această fugă de responsabilitate. Sper să nu avem această problemă”, a spus Câciu. El a precizat că 15 octombrie este termenul pe care România l-ar avea pentru depunerea la Comisie a acestui plan și a explicat că în cuprinsul său va fi prezentată strategia fiscal-bugetară privind reducerea deficitului, cu măsuri avute în vedere.
„Planul este generic, un plan de ajustare, în care se prezintă, evident, strategia fiscal-bugetar. Ca la strategia fiscal-bugetară, avem elementele de componență a măsurilor la modul general și, evident, în detaliu, vor fi negociate cu Comisia, pentru că tu depui planul, după care intri în negocieri cu acest plan - nu e numai în România care intră în negocieri. Se depune un document de poziție, acest plan, pe care se încep negocierile tehnice cu serviciile Comisiei. Reducerea deficitului va începe începând cu 1 ianuarie 2025, timp de șapte ani”, a mai afirmat Adrian Câciu.
Măsurile cele mai importante de consolidare fiscal-bugetară sunt cele de reducere a cheltuielilor nenecesare și, totodată, de creștere a colectării veniturilor statului în continuare în baza digitalizării.
„Cele mai importante măsuri sincere de consolidare fiscal-bugetară, ca să fiu mai explicit, sunt cele care pun în prim-plan reducerea cheltuielilor, să spunem așa, care nu sunt necesare. Trebuie continuată această reducere a cheltuielilor pe instituțiile care încă o dată vin și suplimentează bugete pe cheltuielile nenecesare, axat pe ceea ce înseamnă marile servicii publice, care trebuie reformate în continuare și trebuie să-și crească calitatea. După cum vedeți, sunt bugetate, spre deosebire de alți ani, sunt bugetate la un nivel superior. Numai că încă avem de lucru la calitatea serviciilor publice, pe de o parte, și, pe de altă parte, creșterea colectării veniturilor statului în continuare, acest demers de digitalizare a ANAF trebuie să-și vadă, dacă vreți, amprenta în realitate și trebuie să vedem acolo nu 0,5 puncte procentuale cât am avut în primul semestru, din punctul meu de vedere de fost ministru de Finanțe, ci chiar 2-3 puncte procentuale anul viitor din venituri recuperate din digitalizare, dacă tot facem acest efort”, a mai declarat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial