Adrian Câciu: „România obține aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii REPowerEU în Consiliul Ecofin”
Telex » Știri 4 octombrie 2022
Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general asupra inițiativei REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare desfășurată astăzi, 4 octombrie, la Luxembourg, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor (MF). „Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE și reacția rapidă, fermă și coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin REPowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) și din devansarea licitării certificatelor ETS alocate național aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro. În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susținută și de țara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol REPowerEU a unor măsuri privind independența energetică din PNRR inițial, în condițiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea inițială a Mecanismului de Redresare și Reziliență. Regulamentul oferă, de asemenea, și posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanțarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate. În același timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanțări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranța că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind REPowerEU și în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiții care să conducă la creșterea independenței energetice și la combaterea sărăciei energetice. În același timp, adoptarea REPowerEU va facilita și actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență”, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, citat în comunicatul ministerului de resort.
Impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF (Mecanismul de Redresare și Reziliență, n.r.), pregătirea reuniunii miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 și a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferințe a părților a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022 și rolul fiscal și non-fiscal al vămilor UE sunt temele care au completat agenda reuniunii Ecofin.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național