Adrian Chesnoiu: Am simplificat condițiile de accesare a Programului Național Apicol
Telex » Știri 15 aprilie 2022
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a afirmat că au fost simplificate condițiile de accesare a Programului Național Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile, în urma dialogului cu reprezentanții apicultorilor. Conform unui comunicat citat de Agerpres, Guvernul a adoptat Hotărârea prin care este aprobat Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare și valoarea sprijinului financiar.
„Apicultura românească are un rol extrem de important în obținerea producțiilor din sectorul vegetal, iar produsele apicole românești sunt extrem de apreciate atât pe plan intern, cât și internațional. În urma dialogului cu reprezentanții apicultorilor, am simplificat condițiile de accesare a Programului Național Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile. De asemenea, avem în vedere măsuri de sprijin pentru creșterea suprafețelor cultivate cu specii melifere, astfel încât apicultorii să aibă la dispoziție mai multe suprafețe când merg cu albinele în pastoral”, a menționat Adrian Chesnoiu.
Cuantumul contribuției Uniunii Europene la Programul Apicol pentru România pentru anul apicol 2022 se menține la același nivel ca în anul 2021, respectiv 6.081.630 euro.
Potrivit sursei citate, prin actul normativ adoptat de Guvern, se actualizează valoarea în lei pentru anul 2022 și valoarea totală a sprijinului financiar.
Astfel, se modifică valoarea totală a PNA de la 168,639 milioane lei la 169,621 milioane lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84,810 milioane lei, precum și valoarea pentru anul 2022 de la 59,214 milioane lei la 60,196 milioane lei.
Printre modificările și completările la Programul Național Apicol, reprezentanții ministerului precizează că au fost eliminate o serie de documente, respectiv copia actului care atestă autorizarea sanitară-veterinară pentru comercializare a furnizorilor de medicamente, precum și documentul care confirmă notificarea produselor proteice solide.
Totodată s-a introdus posibilitatea depunerii copiei manualului de utilizare/a instrucțiunilor de montare și întreținere a acestor mijloace, după caz, în locul copiei cărții tehnice.
Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii precizează că s-au definit produsele care intră în componența echipamentului de protecție, respectiv bluze/jachete apicole, pantaloni sau combinezoane apicole, mască apicolă si mănuși apicole, în vederea decontării corecte a acestora, ținând cont de faptul că au prețuri diferite la facturare.
De asemenea, s-a modificat termenul de depunere a cererilor de intenție de la 31 mai la 30 aprilie și s-a definit categoria de „produse proteice solide”, respectiv produse proteice solide care se administrează ca atare, fără posibilitatea de a fi reconstituite, pentru clarificări și o aplicare unitară.
Conform Ministerului Agriculturii, s-a reglementat faptul ca membrii formei asociative care sunt beneficiari ai serviciilor de consultanță, promovare și/sau perfecționare să nu fie furnizori de astfel de servicii în cadrul Programului, evitându-se astfel crearea de condiții artificiale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice