Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Adrian Chesnoiu: Mi-aș dori ca, la renegocierea cu Comisia Europeană, investițiile în irigații să fie luate în considerare

Adrian Chesnoiu: Mi-aș dori ca, la renegocierea cu Comisia Europeană, investițiile în irigații să fie luate în considerare

Telex » Știri 20 iunie 2022  

Agricultura este o activitate economică cu foarte mulți factori de risc prezenți în obținerea rezultatelor pe care fiecare fermier și le dorește, iar investițiile în irigații trebuie să fie o componentă care să vizeze o modificare la renegocierea pe care o vom avea cu Comisia Europeană, a declarat, într-o conferință de specialitate, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, citat de Agerpres. „Agricultura este o activitate economică cu foarte mulți factori de risc prezenți în obținerea rezultatelor pe care fiecare fermier și le dorește. Asta pentru faptul că fermierii își însămânțează culturile în toamna unui an și le recoltează abia în vara următoare, o perioadă foarte lungă de timp, în care se manifestă foarte mulți factori de risc. Partea de sud, partea de sud-est, partea de est chiar, sunt supuse unui proces continuu de deșertificare, de sărăcire a solului. Cred că este extrem de important ca măsurile pe care le vom lua în viitor să schimbe această direcție, să putem să modificăm la 180 de grade situația în care ne aflăm astăzi. Sunt componente ale unor mijloace prin care se pot combate efectele schimbărilor climatice și mă refer aici la sistemul de irigații pe care îl avem la nivel național și era prezent pe o suprafață de aproximativ 1,3 milioane de hectare. În ultimele șase luni, cel puțin de când am preluat Ministerul Agriculturii, pentru mine reabilitarea sistemului național de irigații este o prioritate. Pe lângă sistemul principal și sistemul secundar, cărora le-am acordat o atenție sporită, am venit cu o nouă abordare în direcția noastră de a lupta cu lipsa apei pentru plante, cu sistemul de irigații care să conducă la biodiversitate și la schimbarea mediului în care se se desfășoară activitatea agricolă”, a spus Adrian Chesnoiu.

Oficialul a menționat faptul că Programul național de reabilitare a sistemului de irigații principal a fost prelungit și beneficiază de o alocare de 1,5 miliarde de euro, de la 1,1 miliarde, anterior. „Am mărit perioada de implementare a programului, să facem posibilă implementarea proiectelor pe care le avem în momentul de față la nivelul Ministerului Agriculturii și ANIF. Mai mult decât atât, în Planul Național Strategic viitor, alocăm 500 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului secundar de irigații, pe de o parte, iar din aceștia 100 de milioane sunt destinați sistemelor locale, microsistemelor locale de irigații, la nivelul fermei”, a subliniat ministrul de resort.

Potrivit demnitarului, este nevoie, la renegocierea PNRR pe care România o va avea cu Comisia Europeană, ca investițiile în irigații să fie luate în considerare. „Mi-aș dori, ca ministru al Agriculturii, ca la renegocierea pe care o vom avea cu Comisia Europeană, irigațiile și investițiile în irigații, ca o componentă de combatere a efectelor schimbărilor climatice, pe de o parte, să fie o componentă care să vizeze această modificare. Avem nevoie de investiții în sistemul național de irigații, dar nu oprindu-ne aici. Trebuie să facem investiții și în sistemele de desecare. Vedem că aceste efecte ale schimbărilor climatice ne-au adus în ultima perioadă situații în care avem cantități abundente și căderi abundente de apă pe perioade scurte de timp și acolo intră în intră în funcțiune sistemul național de desecare. De cealaltă parte, avem nevoie de investiții în stimulare a precipitațiilor și în sistemele de combatere a grindinei. Este un sistem care s-a pus la punct în România începând cu anul 2020. În prezent, avem 94 de puncte de lansare pentru combaterea grindinei și există în lucru alte 12 puncte, astfel încât să ajungem la finalul anului 2022 cu o suprafață acoperită de 2,2 milioane de hectare și 106 puncte de lansare a rachetelor de combatere a grindinei”, a afirmat Adrian Chesnoiu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.