Adrian Chesnoiu: Vrem să creștem ponderea produselor agricole finite pe care le exportăm în Iordania
Telex » Știri 31 martie 2022
România își dorește să crească ponderea produselor agricole finite pe care le exportă în Iordania, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, la finalul întrevederii pe care a avut-o în Iordania cu omologul său Khaled Hneifat, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, citat de Agerpres. Discuțiile dintre cei doi miniștri au vizat identificarea unor noi modalități de creștere a schimburilor comerciale de produse agricole dintre România și Iordania.
„România și Regatul Hașemit al Iordaniei au o relație foarte bună și vrem să intensificăm cooperarea dintre cele două state, cu beneficii de ambele părți. Agricultura românească este un important furnizor de grâu și ovine pentru Iordania și îmi doresc să ducem schimburile comerciale la un nivel superior. Pe de o parte, să creștem ponderea produselor finite pe care le exportăm pentru piața iordaniană, iar pe de alta, să aducem pe piața din România o cantitate mai mare de îngrășăminte de care fermierii români au nevoie pentru a menține un nivel ridicat al producțiilor”, a declarat ministrul Agriculturii, citat în comunicat.
Colaborarea bilaterală dintre România și Regatul Hașemit al Iordaniei se realizează sub forma schimbului de informații, bune practici privind legislația și facilitarea cooperării între sectoarele private din cele două țări.
Iordania urmărește o cooperare strategică cu România, care este principalul furnizor de grâu și de ovine al Regatului Hașemit.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național