Adrian Negrescu (Frames): Agricultura și IT-ul sunt principalele segmente care pot atrage noile tehnologii în România
Telex » Știri 1 octombrie 2019
Agricultura şi IT-ul sunt principalele segmente care pot atrage noile tehnologii în România, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Negrescu, director general al companiei de consultanţă Frames. „Din sondajul pe care l-am făcut reiese că se pune foarte mare accent pe agricultură. România are din acest punct de vedere un potenţial mai mare faţă de alte ţări din regiune pentru că are terenurile care îi permit să funcţioneze şi să implementeze foarte repede această tehnologie. Deci, agricultura şi IT sunt principalele segmente care pot atrage noile tehnologii, industria aceasta bazată pe tehnologie de next level”, a spus Adrian Negrescu.
În opinia sa, România este o ţară cu potenţial în agricultură, iar producţiile la cereale din ultimul timp au crescut foarte mult.
Potrivit aceleiaşi surse, ţara noastră poate adopta mult mai repede noile tehnologii faţă de statele din Occident, unde schimbarea se întâmplă mai greu pentru că există reticenţă. El a dat exemplul tehnologiei 5G, despre care a spus că se implementează mult mai repede în România decât în alte părţi pentru că românii sunt mult mai deschişi decât cei din alte ţări din Occident.
Oamenii de afaceri şi managerii sunt conştienţi de impactul tot mai mare pe care inovaţia şi tehnologia îl au în economie, 92% dintre aceştia considerând că noile tehnologii (roboţi, IoT, 5G etc.) vor influenţa semnificativ economia românească, potrivit unui sondaj în rândul investitorilor, realizat de Frames, la comanda Academia Industrială.
Totodată, potrivit Barometrului „Factory 4.0. Cum influenţează noile tehnologii economia românească'”, realizat la începutul lunii septembrie, robotizarea se află în prim-plan, menţionată de 80% dintre respondenţi, urmată de RPA (folosirea software-ului şi inteligenţei artificiale pentru automatizarea proceselor) şi IOT (Internet of Things - gadgeturile conectate la internet) (52%) şi tehnologia 5G, menţionată de 36% dintre respondenţi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane