Adrian Oros: România poate cheltui 80 milioane euro pentru sprijinirea agricultorilor afectați de Covid-19
Telex » Știri 6 mai 2020
România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 milioane euro, pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19, a declarat, într-un briefing de presă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, citat de Agerpres. El a precizat că sprijinul va fi sub forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisia Europeană se va face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor.
„Am primit o comunicare a Comisiei prin care ne spune că s-a aprobat modificarea Regulamentului 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală, acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală referitor la măsuri specifice, temporare, excepţionale ca răspuns privind răspândirea Covid-19. Noi am cerut acest lucru la sfârşitul lunii martie printr-o scrisoare, unde sigur am solicitat mult mai multe lucruri, s-a aprobat, astfel încât sumele pe care nu le-am utilizat până acum, şi nu au fost accesate, să le putem dirija în măsuri de sprijin care au aplicabilitate până în 31 decembrie 2020. Cei mai afectaţi de această criză sunt fermierii şi agricultorii. Vom lucra acum să definim condiţiile de eligibilitate şi eventual criteriile de selecţie, astfel încât să fie obiective şi nedescriminatorii pe baza dovezilor disponibile”, a spus Adrian Oros.
Ministrul Agriculturii a precizat că România mai are neutilizate sume între 72 şi 80 de milioane de euro din măsurile PNDR 2020 mai puţin accesate, iar valoarea maximă a sprijinului nu va depăşi 5.000 euro la fermier şi 50.000 de euro la procesator. „Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisie se face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor. Ne este permis să cheltuim cu această măsură până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală, adică în cazul României 80 de milioane de euro, aproximativ cam atât mai avem noi, între 72 şi 80 de milioane de euro neutilizate din alte măsuri care au fost mai puţin accesate. Valoarea maximă a sprijinului nu va depăşi 5.000 euro la fermier şi 50.000 de euro la procesator”, a adăugat ministrul.
Potrivit sursei citate, aceste fonduri vor veni în completare la sumele care vor fi destinate agricultorilor afectaţi de secetă, bani care vor veni din bugetul naţional, „atunci când evaluările vor fi definitivate şi vom găsi o modalitate, o schemă de sprijin nedescriminatorie”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național