Adrian Oros: Toate programele de susținere din agricultură din anii trecuți se derulează și în acest an
Telex » Știri 23 martie 2021
Toate programele de susținere din agricultură din anii trecuți se derulează și în acest an, dar unele au alocări bugetare mai reduse, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort Adrian Oros, citat de Mediafax. Oficialul a adăugat că sunt și programe care au alocări mai mari.
În plus, au apărut și programe noi, cum ar fi o serie de scheme de minimis, pe lângă programele de sprijin ale sectorului vegetal sau din zootehnie.
Programul Tomata, care s-a derulat timp de 4 ani, s-a transformat înr-un program de susținere a culturilor de legume în spații protejate, adresându-se și cultivatorilor de ardei, castraveți, vinete și altele. Programul are un plafon de 150 de milioane de lei. Un alt program prevede un sprijin de 30 de milioane de lei pentru apicultori.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru