AEI: România are resurse de materii critice și poate juca un rol important în Planul Industrial al Pactului Verde

AEI: România are resurse de materii critice și poate juca un rol important în Planul Industrial al Pactului Verde

Numărul 9, 12-18 mar. 2025  »  Analize și sinteze

România are multe resurse de materii critice și poate juca un rol important în Planul Industrial al Pactului Verde, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, citat de Agerpres. „Energia regenerabilă înseamnă resurse minerale și materiile critice, dar și capacități de producție a echipamentelor și instalațiilor de producere a energiei verzi. Circa 80% din materiile critice privind energia regenerabilă vin din China, aceasta fiind țara care produce 71% din panourile din lume, 28% din turbinele eoliene din lume, 63% din bateriile din lume, 71% dintre mașinile electrice, 41% dintre electrolizoarele atât de necesare dezvoltării industriei hidrogenului”, susține președintele AEI, într-o analiză publicată zilele trecute.

În opinia sa, reziliența și independența, două cuvinte învățate după ultimele două crize majore (pandemia și conflictul din Ucraina) sunt elementele care ar trebui să ne definească modul în care ne vom creiona strategiile viitoare, strategii care nu trebuie să înlocuiască o independență chiar și față de Rusia, cu o altă dependență chiar și față de China.

„Planul Industrial al Pactului Verde este modul în care se poate asigura poziția de lider industrial al UE în domeniul tehnologiilor care contribuie la obiectivul reducerii dependenței energetice a Europei și pentru a trece de la statutul de importator net de energie și echipamente energetice, la utilizarea într-o mai mare măsură a unei baze solide de producție internă, prin accelerarea accesului la finanțare, îmbunătățirea competențelor și sprijinirea comerțului pentru a stimula competitivitatea noastră în domeniul tehnologiilor curate”, a adăugat Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, actul privind materiile prime critice a fost prezentat pentru a simplifica cadrul de reglementare, care este esențial pentru a atrage investiții, a reduce dependența UE de importurile extrem de concentrate, precum și pentru a spori abordările economiei circulare în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime strategice.

„În același timp, UE își intensifică eforturile de trecere la o economie circulară, în cadrul căreia extracția și utilizarea materiilor la nivel mondial ar putea fi reduse cu o treime, printr-o mai bună proiectare, durabilitate, reutilizare și reciclare a produselor, toate acestea diminuând, de asemenea, impactul asupra mediului. Situația este cu atât mai complicată cu cât conflictul din Marea Roșie din anul 2024 a blocat lanțurile de aprovizionare, transportatorii navali neavând altă soluție decât să renunțe la ruta clasică prin Canalul Suez și să ocolească pe la Capul Bunei Speranțe pentru destinațiile din Europa. Acest ocol a scumpit transporturile pe mare (cu +175%) și prin aer (cu +70%) și a prelungit perioadele de livrare pe mare (până la 90 de zile, de la 40-60 de zile) și prin aer (până la 30-45 de zile, de la 15 zile)”, arată analiza.

În acest context, România poate juca un rol important în industria materiilor critice atât de necesare Europei, dar și în conturarea unui lanț integrat de producție a echipamentelor regenerabile în concordanță cu Planul induatrial al Pactului Verde European.

„Potențialul uriaș de resurse ale României, reprezentant de magneziu, grafit, bismut, vanadiu, și de aceea trebuie să ne uităm cum o putem adresa pentru nevoia uriașă necesară realizării panourilor fotovoltaice, turbinelor eoliene etc.”, a precizat Chisăliță.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.