AEM: 90.000 de europeni pot muri anual din cauza valurilor de caniculă
Numărul 45, 16-22 nov. 2022 » Roza vânturilor
90.000 de europeni por muri anual, până în 2100, din cauza valurilor de caniculă, avertizează Agenția Europeană de Mediu (AEM). Schimbările climatice expun, totodată, Europa, bolilor infecțioase precum malaria și febra dengue, relatează Mediafax. Astfel, AEM a avertizat că valurile de caniculă pot ucide anual 90.000 de europeni dacă nu se iau măsuri, avertismentul venind în contextul în care, potrivit unui raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății, cel puțin 15.000 de decese pot fi atribuite, până în prezent, vremii caniculare din Europa, potrivit AFP.
Cele trei luni din iunie până în august au fost cele mai călduroase din Europa și, ca urmare a căldurii record, continentul a cunoscut cea mai gravă secetă din Evul Mediu încoace. "Fără o adaptare și în condițiile unui scenariu de încălzire globală de 3 grade Celsius până în 2100, 90.000 de europeni ar putea muri anual din cauza căldurii extreme", a precizat AEM.
Numărul scade la 30.000 dacă încălzirea este limitată la 1,5 C.
Potrivit agenției, între 1980 și 2020, 129.000 de europeni au murit din cauze asocite caniculei.
Este de așteptat ca acest număr să crească în următorii ani, în special în sudul continentului, din cauza valurilor de căldură mai frecvente legate de schimbările climatice, a îmbătrânirii populației și a urbanizării în creștere, a precizat agenția.
Dincolo de amenințarea reprezentată de căldura în sine, AEM a avertizat că schimbările climatice ar putea crește, de asemenea, expunerea Europei la boli infecțioase precum malaria și febra dengue.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc