Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Aeroportul Otopeni a inaugurat Parcul Zburătorilor, unde pasagerii pot aștepta în aer liber

Aeroportul Otopeni a inaugurat Parcul Zburătorilor, unde pasagerii pot aștepta în aer liber

Telex » Știri 8 iunie 2021  

Aeroportul Internațional Henri Coandă a inaugurat Parcul Zburătorilor, un spațiu verde amplasat între cele două terminale, în dreptul turnului de control, unde pasagerii pot aștepta în aer liber, relatează Agerpres. Evenimentul este dedicat marcării a 135 de ani de la nașterea lui Henri Coandă, inventatorul și creatorul primului motor cu reacție din lume, ocazie cu care a fost dezvelit bustul realizat de artistul plastic Radu Drăgușin.

„Prin acest parc, omagiem pionierii aviației din România. Totodată, prin acest proiect vrem să fim aproape de pasagerii noștri, vrem să facem aeroportul cât mai confortabil. În actualul context de distanțare, acest spațiu ne oferă posibilitatea să ținem oamenii în timpul așteptării avioanelor cât de mult se poate în aer liber”, a spus Cosmin Peșteșan, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), la evenimentul de inaugurare a parcului.

Anul trecut, în acest spațiu verde au fost plantați 29 de puieți care au primit numele unor personalități de marcă din lumea aeronauticii românești, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Smaranda Brăescu, Ioana Cantacuzino. Acțiunea s-a înscris în cadrul programului de responsabilitate socială „Prietenii aeroportului - prietenii mediului”, pe care CNAB îl derulează încă din anul 2006.

Acest spațiu în aer liber contribuie, de asemenea, la confortul pasagerilor care pot beneficia astfel de un loc agreabil de așteptare, o facilitate în plus în condițiile sanitare impuse de pandemia COVID-19.

Aeroportul Otopeni are în ultima săptămână în jur de 15.000 - 17.000 de pasageri pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 40% din traficul pe care îl avea în anul 2019, înainte de pandemie, a declarat jurnaliștilor Cosmin Peșteșan, la finalul evenimentului. „De săptămâna trecută, am început să procesăm în jur de 15.000 - 17.000 de pasageri pe zi, spre deosebire de februarie, când procesam 3.000. Avem deja o creștere mare de trafic pe intervalele de dimineață, în general, când pleacă cam toate cursele. În acest moment suntem cam la 40% din ce operam în 2019”, a spus reprezentantul CNAB.

Aceasta ca urmare a ridicării restricțiilor de călătorie atât în România, cât și în majoritatea țărilor europene.

„Din discuțiile pe care le avem cu companiile aeriene, reprezentanții acestora estimează pentru această vară, în iulie și august, că traficul va ajunge la 75% din ce era în 2019, dar nu au vândut încă bilete, este o așteptare a cererii. Deci, estimările de trafic sunt în creștere”, a precizat Cosmin Peșteșan.

Pentru întregul an, compania estimează că va procesa în jur de 6 milioane de pasageri.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.