Aeroporturile din București au avut 2,99 milioane de pasageri în primul trimestru al acestui an
Telex » Știri 6 mai 2019
În primul trimestru al anului 2019, pe aeroporturile din București (Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu) a fost înregistrat un trafic aerian de 2,99 milioane de pasageri și 32.098 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări), potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), informează MEDIAFAX.
Din total, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, s-au înregistrat 2.990.429 de pasageri, în creștere cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, în primul trimestru al anului s-au consemnat 27.079 de mişcări de aeronave, în creștere cu 3,6%, față de primul trimestru al anului 2018. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 57 companii aeriene, care transportă pasageri către 128 de destinații.
Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu a fost tranzitat, în primele trei luni ale acestui an, de 6.149 pasageri (în creștere cu 49%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018), fiind operate 5.019 de mișcări de aeronave (cu 89,1% mai multe față de primul trimestru al anului trecut).
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane