AFIR a publicat condițiile de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători

AFIR a publicat condițiile de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători

Telex » Știri 29 iulie, 17:01  

În vederea lansării sesiunii de depunere, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33. Potrivit unui comunicat al AFIR, finanțarea acordată prin intermediul acestei intervenții este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/ an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, acordat în baza unui plan de afaceri.

Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înainte de solicitarea sprijinului. 

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Versiunea finală a Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente sunt disponibile pe pagina Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Finanțare sau accesând următorul link: Detalii și Anexe DR-33.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.