AFIR a trimis notificări către 484 de tineri fermieri pentru acordarea finanțării prin submăsura 6.1
Telex » Știri 10 iunie, 12:16
Ca urmare a suplimentării fondurilor disponibile cu 20,84 milioane de euro pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor femieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a publicării pe pagina de internet www.afir.ro a Rapoartele de selecție suplimentare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a inițiat procedura de notificare în vederea contractării proiectelor aflate pe lista proiectelor eligibile fără finanțare și rămase în așteptare.
„Conform Rapoartelor de selecție suplimentare aferente sesiunii 2021, primesc finanțare 484 de tineri fermieri, din care 394 de tineri sunt din zona non-montană, valoarea publică a proiectelor depuse fiind de 16,72 milioane de euro. Totodată, alți 90 de tineri din zona montană vor primi fonduri în valoare de 4,11 milioane de euro pentru a se instala ca fermieri”, se menționează într-un comunicat al AFIR.
AFIR precizează că proiectele selectate vor fi finanțate sub rezerva îndeplinirii unor condiții minime de eligibilitate. Astfel, în vederea contractării, solicitanții trebuie să figureze în ONRC și la APIA cu forma de organizare prin care au solicitat sprijinul, cu dimensiunea minimă eligibilă, precum și cu pragul minim exprimat în S.O. conform sprijinului aprobat în Raportul de selecție din 2021.
O altă condiție este aceea ca solicitantul să nu fie selectat pentru finanțare prin alte submăsuri sau intervenții din PNDR 2020, Tranziție 2021-2022 și PS 2027 – în mod special prin intervenția DR-30 din actuala programare și prin linii de finanțare similare submăsurii 6.1 din cadrul Grupurilor de Acțiune Locală.
„Având în vedere că AFIR va efectua ultimele plăți prin PNDR 2020 până la data de 31 decembrie 2025, este necesar ca solicitantul să implementeze Planul de afaceri până la cel târziu la 30 septembrie 2025”, subliniază AFIR.
În cazul în care, după verificarea de către experții AFIR, se constată nerespectarea condițiilor de eligibilitate menționate anterior, proiectele respective vor avea statutul de contract neîncheiat și nu vor mai primi finanțare.
Sprijinul acordat prin submăsura 6.1 este 100% nerambursabil, valoare finanțării fiind cuprinsă între 40.000 de euro și până la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației și de tipul investiției propuse și se acordă în două tranșe, în baza unui plan de afaceri.
După finalizarea tuturor etapelor procedurale de notificare a solicitanților și verificări administrative, proiectele depuse de tinerii fermieri vor intra în etapa de contractare.
Rapoartele de selecție suplimentare pot fi consultate pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Rapoarte, accesând link-ul Selectie – NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial