AFIR: De la începutul anului, 69 milioane euro din PNDR au fost plătite în conturile fermierilor, antreprenorilor și primăriilor
Telex » Știri
21 februarie 2023
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a efectuat plăți în valoare totală de 69 milioane euro, către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada 3 ianuarie – 16 februarie 2023, a anunțat astăzi AFIR. „Din totalul fondurilor plătite, 58,6 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene. Sumele provin atât din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR, cât și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene – EURI. Diferența de 10,4 milioane de euro reprezintă fonduri alocate din bugetul de stat”, se precizează în comunicatul agenției.
Valoarea fondurilor decontate de AFIR include plățile efectuate pentru implementarea proiectelor de investiții, dar și plățile directe și compensatorii pentru măsurile de mediu și climă.
Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite din partea fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de AFIR.
AFIR precizează că va efectua plăți în continuare pe măsură ce primește cererile de plată trimise de către beneficiarii investițiilor care sunt în derulare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale