Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
AFIR primește solicitări de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin sM 17.1

AFIR primește solicitări de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin sM 17.1

Telex » Știri 9 august, 15:00  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. 

Potrivit unui comunicat al instituției, fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 12 august, ora 9.00, până la data limită de 18 octombrie 2024, ora 16.00. 

Fondurile disponibile pentru cea de-a șasea sesiune aferentă submăsurii 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acestora în funcție de interesul manifestat de solicitanți, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile. 

 AFIR precizează că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), precum și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024). 

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.

Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin - submăsura 17.1 - Ghidul solicitantului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.