AFM a aprobat 174 de noi dosare de finanțare pentru programul „Rabla”, destinate persoanelor juridice
Telex » Știri 9 octombrie 2019
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat 174 dosare de finanţare pentru 276 autovehicule în cadrul programelor „Rabla” pentru persoane juridice, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Agerpres. De asemenea, a fost aprobat un dosar de finanţare depus de Municipiul Râmnicu Vâlcea în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ.
Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programului Rabla şi dosarul aprobat pentru Programul Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ au fost publicate pe site-ul AFM (www.afm.ro).
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programul „Rabla”, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul instituţiei.
Sesiunea de depunere a dosarelor atât pentru Programul „Rabla” se desfăşoară până la 11 octombrie 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice