AFM anunță lansarea Programului „Rangerii juniori”, la 6 septembrie

AFM anunță lansarea Programului „Rangerii juniori”, la 6 septembrie

Telex » Știri 28 august, 15:07  

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa, în perioada 6 septembrie - 4 octombrie 2024, Programul național "Rangerii juniori" vizând educația și conștientizarea tinerilor privind protecția mediului. Potrivit unui comunicat al instituției, categoriile de solicitanți eligibili în cadrul programului sunt Rezervația Biosferei "Delta Dunării", prin Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și parcurile naționale/parcurile naturale, prin administratorii desemnați.

Depunerea dosarelor de finanțare se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de către AFM. Conturile de acces în aplicație pot fi create oricând. De asemenea, conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul Programul național "Rangerii juniori" vizând educația și conștientizarea tinerilor privind protecția mediului.

"Administrația Fondului pentru Mediu își reafirmă angajamentul față de protecția mediului și educarea tinerei generații prin demararea Programului național Rangerii juniori. Acest program reprezintă o investiție în viitorul nostru comun, oferind tinerilor șansa de a învăța despre importanța conservării naturii și de a se implica activ în protejarea mediului înconjurător. Prin susținerea financiară a proiectelor destinate educației ecologice, ne asigurăm că generațiile viitoare vor fi pregătite să trăiască în armonie cu natura și să contribuie la un viitor sustenabil", a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicat.

În cadrul Programului "Rangerii juniori" sunt eligibile proiectele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au ca scop educația și/sau conștientizarea tinerilor privind protecția mediului; activitățile proiectului vizează tineri cu vârsta între 8 și 18 ani care frecventează cursurile unei unități de învățământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale înființate prin ordin al ministrului educației; sunt derulate în parteneriat cu unități de învățământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale în cadrul cărora sunt încadrați tinerii participanți la activitățile proiectului.

Bugetul alocat sesiunii este de 10 milioane de lei, iar finanțarea în cadrul Programului se acordă în cuantum de maximum 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Suma maximă care poate fi acordată de AFM pentru finanțarea unui proiect este de 250.000 lei.

Informații privind desfășurarea programului se publică pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare "Rangerii juniori".

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.