AFM: Aproape 890 milioane lei pentru o nouă sesiune de finanțare a Programului "Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”
Telex » Știri 24 mai 2023
A doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului "Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare", finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va avea loc în perioada 26 mai - 26 iunie, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Înscrierile se vor realiza în baza Ghidului specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență, componenta C1 - Managementul apei, investiția 3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Potrivit sursei citate, cererile de finanțare se vor transmite la AFM prin aplicația informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituției, în intervalul 26 mai - 26 iunie 2023, în limita bugetului alocat.
Finanțarea se acordă pentru realizarea țintelor cuprinse în Investiția 3, respectiv sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și/sau canalizare existente din cadrul Componentei C1: Managementul Apei și contribuie la îndeplinirea Reformei 1. Astfel, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată/membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt: operatorii de servicii de utilități publice/operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată, așa cum sunt definiți în Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.
Suma alocată sesiunii de finanțare este de 747,350 milioane de lei (fără TVA), respectiv 889,346 milioane lei - valoare cu TVA.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 euro/gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, fără TVA.
Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial