MyWIZ - Business în cloud
AFM: Înscrierile în Programul Naţional Casa Verde Fotovoltaice vor fi reluate la 6 noiembrie

AFM: Înscrierile în Programul Național Casa Verde Fotovoltaice vor fi reluate la 6 noiembrie

Telex » Știri 31 octombrie 2019  

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică. „Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”, precizează AFM.

Persoanele fizice care nu au depus şi nu au înregistrat documentele la instalatorii validaţi până la data de 10 septembrie vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiţia ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicaţia informatică.

AFM reaminteşte că valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti-Ilfov. Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional. Finanţarea se acordă în cotă de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.