Aproximativ 12 miliarde de euro pe an, începând din 2021, este golul pe care îl provoacă Brexit în bugetul Uniunii Europene, ceea ce va complica și mai mult negocierile între restul de 27 de state membre cu privire la următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene (UE), transmite AFP, citată de Agerpres. Pentru a rezolva această problemă importantă pentru următorul cadru financiar multianual (2021-2027), Comisia Juncker a venit în luna mai 2018 cu o propunere, înainte de a preda ștafeta noii echipe conduse de Ursula von der Leyen.

Dosarul este acum în mâinile președintelui Consiliului European, Charles Michel, care a convocat un summit extraordinar în încercarea de a ajunge la un acord între cele 27 de state membre. Acest summit va începe joi, 20 februarie, și ar urma să intre în prelungiri.

Marea Britanie este un „contributor net” la bugetul european, adică plătește mai mulți bani decât primește. Potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, Brexit va însemna o pierdere de 12 miliarde de euro, în 2021, și se va ridica la 84 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani.

Soluția preconizată de fostul comisar european pentru Buget, Günther Oettinger, viza, pe de o parte, majorarea contribuțiilor statelor membre și, pe de altă parte, reducerea ponderii politicilor tradiționale ale UE (coeziune, agricultură) pentru a finanța un buget mai „modern” cu noi priorități (mediu, securitate, migrație, apărare).

Pentru moment, discuțiile stagnează în pofida numeroaselor contacte între Charles Michel și capitalele europene. „Am putea să sperăm că Brexit va fi un șoc. Dar cred că se va reproduce ceea ce era înainte”, a spus Nicolas-Jean Brehon, specialist în bugetul european în cadrul Fundației Schuman.

Prima discuție se va concentra pe amploarea contribuției statelor membre la următorul cadru financiar multianual (2021-2027).

În prezent, există un club al statelor „1%”, format din Germania, Austria, Olanda și țările scandinave, pentru care bugetul european trebuie limitat la 1% din venitul național brut al UE.

„Este evident un prag simbolic, dar este, de asemenea, și un prag politic care a fost cerut de germani și de britanici”, subliniază Brehon, reamintind că cele două țări au fost „primele care au cerut limite mai stricte” în buget.

Potrivit expertului, odată cu Brexit, Germania pierde un aliat în cadrul negocierilor bugetare. Comisia Europeană, care a propus un prag de 1,114% (adică un buget de 1.134 de miliarde de euro la prețuri constante în 2018 sau 1.279 de miliarde de euro la prețuri curente), a tras un semnal de alarmă față de o eventuală reducere până la 1%.

Ținând cont de ieșirea Marii Britanii, bugetul european reprezintă 1,16% din venitul național brut al UE. Parlamentul European solicită un prag de 1,3%.

De asemenea, Comisia vrea să profite de Brexit pentru a interzice „rabaturile”. Introduse în anul 1984 pentru Marea Britanie (la cererea premierului Margaret Thatcher), în prezent aceste rabaturi se aplică pentru cinci state, printre cele mai bogate din UE: Germania, Danemarca, Olanda, Austria și Suedia. „Cele mai bogate state contribuie cu sume mult mai mici în termeni de procentaj din venitul național brut pe cap de locuitor”, critică executivul european, care propune o eliminare progresivă pe o durată de cinci ani a rabaturilor.

Nu mai puțin de 18 state membre sunt de părere că Brexit reprezintă „o oportunitate unică de a reforma și moderniza” resursele cadrului financiar multianual. „Niciun stat membru nu suferă de un surplus bugetar suficient de mare pentru a putea pretinde un rabat”, susține acest grup de țări, din care fac parte Franța, Spania, Italia, Polonia, țările baltice, precum și Bulgaria, România și Ungaria. „Rabaturile nu au avut niciodată drept scop echilibrarea contribuțiilor, ci să le aducă în zone acceptabile”, subliniază Nicolas-Jean Brehon.

Perspectiva de a fi nevoie de o „strângere a curelei” a relansat discuțiile cu privire la necesitatea de a găsi resurse proprii ale Uniunii Europene, pe lângă contribuțiile naționale. Printre posibilitățile analizate se numără taxarea produselor din import în funcție de emisiile de carbon, o taxă pe produsele din plastic sau veniturile rezultate de pe piața europeană a certificatelor de poluare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)