Agenda CECCAR
Federația Experților Contabili Europeni (FEE) a organizat, la 23 noiembrie a.c., în colaborare cu Institutul Contabililor Autorizați din Scoția (ICAS), o reuniune pe tema eticii profesionale, eveniment la care a participat și reprezentantul profesiei contabile din România în Board-ul FEE. La baza ideii organizării acestei dezbateri a stat publicarea de către ICAS a documentului Curajul moral, care face parte din seria de documente Puterea lui Unu, publicate de institutul din Scoția, publicație care oferă îndrumări practice pentru profesioniștii contabili în situații ce prezintă dileme etice.
Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc