Agenția de rating Fitch a redus, în prima jumătate a anului, un număr record de ratinguri suverane
Telex » Știri
3 iulie 2020
Fitch Ratings a redus în prima jumătate a anului un număr record, de 33 de ratinguri suverane, iar agenția apreciază că va continua, în condițiile în care pandemia afectează puternic finanțele guvernamentale, relatează CNBC, citat de Mediafax. James McCormack, șeful diviziei de ratinguri suverane Fitch, spune că agenția a plasat într-o perspectivă negativă ratingurile a 40 de țări sau entități suverane, ceea ce înseamnă că acestea au potențialul de a fi declasate.
„Niciodată în istoria Fitch Ratings nu am avut 40 de țări cu perspectivă negativă în același timp”, a declarat el pentru CNBC. „Asta vine după ce în prima jumătate a anului am declasat 33 de ratinguri suverane. Nu am redus niciodată 33 într-un an, iar acum am facut asta în jumătate de an”, a adăugat el.
Evaluările de credit suverane pe care Fitch le-a redus includ Statele Unite ale Americii, Australia și Hong Kong.
McCormack a explicat că multe guverne și-au sporit cheltuielile pentru a-și ajuta economiile, grav afectate de pandemie. Acesta este de așteptat să provoace o deteriorare a pozițiilor financiare din toate cele 119 țări evaluate de Fitch, a spus el. O astfel de deteriorare ar putea lua forma unor deficite mai mari sau excedente mai mici în bugetele guvernamentale sau o creștere a datoriilor, a adăugat el.
Fondul Monetar Internațional a spus că restricțiile impuse în multe țări pentru a reduce răspândirea coronavirusului au afectat economia globală mai mult decât se aștepta. Fondul a avertizat că datoria publică globală ar putea atinge un maxim istoric de peste 100% din produsul intern brut mondial.
McCormack a declarat că agenția va urmări dacă guvernele își pot reduce nivelul datoriilor după ce economiile vor ieși din pandemia coronavirusului.
„Preocuparea noastră este ceea ce se întâmplă după ce traversăm perioada de criză”, a spus el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc