ANAF: Formularele 208 și 209 vor fi modificate
Numărul 18-19, 16-29 mai 2017 » Curier legislativ
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat modificarea formularelor 208 și 209, utilizate în procesul de administrare a impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, ca urmare a unor schimbări legislative, precum și din necesități de administrare.
- eliminarea informației referitoare la perioada de deținere a proprietății imobiliare, întrucât cota de impozitare aplicabilă nu mai este determinată de acest indicator;
- introducerea informației referitoare la venitul impozabil, la nivelul tranzacției și pe beneficiari de venit;
- completarea informației privind actul notarial translativ al dreptului de proprietate, pentru toate tranzacțiile cuprinse în formular;
- introducerea informației privind cota deținută de beneficiarii de venit, din proprietatea imobiliară transferată.
„Avându-se în vedere că, în procesul de administrare, au fost identificate o serie de erori de completare a declarației, erori care conduc la denaturarea informațiilor referitoare la beneficiarii de venit, prin proiectul de ordin se propune, totodată, raționalizarea formularului. Modificările propuse vor permite o evidență clară asupra informațiilor declarate de notarii publici, atât la nivelul tranzacției, cât și pe beneficiarii de venit, și vor conduce la diminuarea erorilor de completare a formularului”, precizează ANAF, într-un comunicat.
ANAF menționează că informațiile din evidența fiscală constituită pe baza declarațiilor informative depuse de notarii publici sunt utilizate în diverse operațiuni de administrare, cum ar fi: verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit, schimbul de informații cu alte instituții, eliberarea adeverințelor de venit, verificarea veniturilor realizate.
- eliminarea informațiilor referitoare la perioada de deținere a proprietății imobiliare, întrucât cota de impozitare aplicabilă nu mai este determinată de acest indicator;
- introducerea informației privind cota deținută de beneficiarul de venit, din proprietatea imobiliară transferată;
- declararea valorii tranzacției înscrise în documentul de transfer, în vederea stabilirii de către organul fiscal a venitului impozabil, potrivit legii.
ANAF reamintește că, potrivit prevederilor OUG nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost modificat modul de stabilire a venitului impozabil din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, precum și a impozitului pe venit datorat. Astfel, la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabilește prin deducerea din valoarea tranzacției a sumei neimpozabile de 450.000 lei.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice