MyWIZ, secretul contabililor de succes
ANAF a colectat circa 32 de miliarde de lei, în primele două luni ale anului

ANAF a colectat circa 32 de miliarde de lei, în primele două luni ale anului

Numărul 8, 7-13 martie 2017  »  Direct de la sursă

Situația încasărilor bugetare a fost analizată în cursul săptămânii trecute cu prilejul unei întâlniri dintre prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, și președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan-Nicolae Stan. Președintele ANAF a arătat că totalul veniturilor bugetare colectate de Agenție, cumulat pentru ianuarie și februarie 2017, a însumat 31,991 miliarde lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu 0,9% – indice nominal față de perioada similară a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%.

„Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în februarie 2017 a însumat 13,873,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depășire cu 6,7% – indice nominal, respectiv cu 874 milioane lei în cifre absolute mai mult față de perioada similară a anului 2016 (12,999 miliarde lei), în condițiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20%, iar în luna februarie 2017, de 19%”, precizează ANAF, într-un comunicat.

În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea măsurilor de îmbunătățire a conformării voluntare. De asemenea, acesta și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative care afectează în prezent activitatea instituției.

Ca urmare a acestei analize, președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, a convocat, pentru ziua de 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în vederea structurării unui plan urgent de acțiune, care urmează a fi adus la cunoștința prim-ministrului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.