AIE: China va deveni în 20 de ani cel mai mare producător de energie nucleară din lume, depășind SUA
Numărul 7, 27 feb. - 5 mar. 2018 » Lumea în care trăim
China își va tripla capacitatea de producție a energiei nucleare în următorii 20 de ani și va deveni cel mai mare producător la nivel mondial, depășind Statele Unite, potrivit estimărilor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite MarketWatch, citat de News.ro.
Directorul general al AIE, Fatih Birol, și-a exprimat recent îngrijorarea că SUA și Europa nu investesc suficient în energia nucleară, spre deosebire de China. „China vine puternic din urmă. În prezent, în lume sunt în construcție aproximativ 60 de centrale nucleare, iar peste o treime sunt în China. Ea se dezvoltă și, drept rezultat, vom vedea în curând că această țară va depăși SUA, devenind cea mai mare putere în privința energiei nucleare”, a spus oficialul AIE. El a relevat că Statele Unite au fost pe primul loc în domeniul energiei nucleare din anii ’60, dar că două tendințe îi amenință poziția de lider: numărul foarte mic al proiectelor noi și faptul că nu au loc lucrări de prelungire a perioadei de funcționare a centralelor nucleare existente. Același lucru este valabil în Europa, unde în Franța, o putere majoră în domeniul energiei nucleare, a avut loc o scădere puternică în ultimii ani. „Dacă tendința va continua, capacitatea nucleară a Statelor Unite va scădea de la 20% din totalul producției energetice la 7%. (…) Acest fapt are numeroase implicații în privința energiei. Pot să afirm că se întâmplă aceeași poveste ca în cazul energiei solare. China învață făcând, reducând costurile, iar acum este pregătită să își exporte tehnologia și are o eficiență a costurilor mai bună. Și concurează exportatori consacrați cum sunt Statele Unite, Japonia, Coreea și țările europene”, a spus Birol.
Planurile Chinei de dezvoltare a energiei nucleare fac parte din strategia de trecere de la creșterea economică bazată pe producție, al cărei rol era să scoată masele din sărăcie, la una bazată pe servicii, în care autoritățile acordă o atenție mai mare energiei nepoluante.
(Copyright foto: hxdyl / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial