Ajutoare de stat pentru cinci aeroporturi regionale, în vederea compensării pierderilor provocate de pandemie
Telex » Știri
25 septembrie 2020
Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru susţinerea activităţii a cinci aeroporturi regionale, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei COVID-19 şi cauzate direct de această pandemie, în perioada martie-iunie 2020.
Valoarea totală a ajutorului de stat care va fi acordat este de 22,284 milioane lei, iar beneficiarii sunt:
▪ Regia Autonomă Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj: 8,537 milioane lei;
▪ Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Iaşi: 6 milioane lei;
▪ Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Sibiu: 3,966 milioane lei;
▪ Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Craiova: 630.000 lei;
▪ Regia Autonomă Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău: 3,149 milioane lei.
„Această măsură se încadrează în politica Guvernului României de sprijin acordat companiilor afectate de criză, pentru continuarea activităţilor economice şi pentru plata angajaţilor a căror activitate a fost întreruptă temporar, potrivit planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc