Ajutor de minimis în vederea susținerii operatorilor din turism pentru dezvoltarea activității de incoming
Telex » Știri 9 noiembrie 2022
În Monitorul Oficial nr. 1.080 din 9 noiembrie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1.759/2022 al MAT pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis privind susținerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activității de incoming, act normativ ale cărui obiective sunt promovarea României ca destinație turistică internațională și sprijinirea întreprinderilor aflate în dificultate prin creșterea numărului de turiști străini care ne vizitează țara. Scopul schemei este de a susține întreprinderile din turism, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea parțială a cheltuielilor efectuate cu organizarea de pachete de servicii turistice pentru turiștii străini.
Pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă întreprinderile care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate: a) sunt înregistrate conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) sunt licențiate ca agenție de turism organizatoare; c) au capital social integral privat; d) persoanele care au calitatea de asociați/acționari sau administratori în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentei scheme decât cu o singură societate; e) sunt înregistrate la oficiul registrului comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României; f) nu au datorii la bugetul general consolidat, nici pentru sediul social, nici pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate; solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa schema; g) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității; h) nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană, alt furnizor de ajutor de stat, Consiliul Concurenței sau instanță, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente; i) au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini.
Numărul maxim al întreprinderilor care beneficiază de sprijin prin prezenta schemă se estimează la 1.200 (agenții de turism organizatoare care pot derula turism de incoming).
Ajutoarele acordate în cadrul acestei scheme constau în sprijin financiar de la bugetul de stat, astfel: a) 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România; b) suplimentar, 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4 nopți, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.
Valoarea totală estimată ce poate fi acordată în cadrul schemei de ajutor de minimis, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de maximum 9 milioane lei. Pentru conversia în euro se va folosi cursul Băncii Naționale a României la momentul emiterii deciziei de acceptare la plată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial