Se poate vorbi despre o reală competiție între teatrele din țara noastră în vederea marcării zilei de 27 martie într-o manieră cât mai atractivă. De regulă, ceea ce se repetă de multă vreme, în cazul de față, sărbătorirea, an de an, de aproape o jumătate de secol, a Zilei Mondiale a Teatrului, nu oferă, aparent, prea multe noutăți. Ediția din 2019 a fost, însă, mai densă, inclusiv în ceea ce privește programul Porților deschise inițiat de fiecare teatru în parte. Desigur, nu putem să exemplificăm cu un număr mare de teatre modul în care inițiativele s-au înmulțit, dar dacă ne vom limita la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București vom avea o imagine concludentă a preocupărilor generale menite să confere zilei de 27 martie nu numai un caracter festiv, ci și unul de „lecție de viață”.

De dimineața, de la ora 11, până la ultimul spectacol, fiecare sală a Naționalului bucureștean a găzduit cel puțin o manifestare specifică. Bunăoară, la deschidere, în Sala Media, s-a proiectat o peliculă generatoare de mari emoții artistice. Este vorba despre spectacolul filmat cu piesa Egoistul, de Jean Anouilh, cu Radu Beligan în rolul principal. Acest gest s-a constituit într-un cald omagiu la adresa celui căruia, prin longevitatea practicării profesiei de actor la cele mai înalte cote ale spiritului creativ, i s-a rezervat un loc de cinste în Guinness World Records. Spectacolul a avut premiera în 2004 și s-a prezentat, fără întrerupere, de-a lungul a nu mai puțin de zece stagiuni, cu un număr total de 350 de reprezentații la Teatrul Național din București și la turneele din țară și de peste hotare.

Vizitatorii au avut și posibilitatea, prin proiectarea altei pelicule, să trăiască momente unice ale „reinventării” Teatrului Național din București, respectiv momente principale din anii 2008-2015, când, printr-o investiție considerabilă, impunătorul edificiu de la intersecția bulevardelor Nicolae Bălcescu și Carol I a căpătat înfățișarea de acum, odată cu îmbunătățirea substanțială a funcționalității întregii instituții. Filmul s-a bazat pe o bogată arhivă video care a reconstituit atât fazele reconstrucției, cât și drumul parcurs de teatru, cu un repertoriu prestigios pus în „operă” de o pleiadă de actori din toate generațiile care au făcut și fac cinste României.

Deosebit de interesant a fost și turul documentar la care a participat un mare număr de iubitori ai teatrului. A fost, astfel, cunoscută și „fața nevăzută” a Naționalului bucureștean, cu tot ceea ce presupune pregătirea și prezentarea unui spectacol. Cu același prilej, au fost vizionate și expozițiile de fotografii, pictură, sculptură amenajate în holurile sălilor de spectacol.

După această incursiune, fie ea și numai sumară, se conturează și explicația includerii sintagmei „lecție de viață” în definirea acestei complexe manifestări. Atât mesajele spectacolelor, cât și cele transmise direct, pe viu, în întâlnirile colocviale cu actori, regizori, scenografi, constructori, recuziteri au oferit argumente puternice în favoarea respectului autentic față de publicul beneficiar al „produsului finit”, ca urmare a unui efort colectiv remarcabil. De fapt, meseriile exercitate numai în echipă pot să aibă rezultatele dorite, deopotrivă, de protagoniști și de public.

Firește, fiecare zi este marcată, în lumea teatrului, de evenimente de tot interesul spectatorilor. Am mai avut prilejul să consemnăm numărul mare de teatre nu numai în București, ci și în alte localități din țară, varietarea și calitatea deosebită a multor spectacole, ceea ce reprezintă un bun cultural-artistic de o valoare incontestabilă. Astfel, a treia bătaie de gong și, apoi, ridicarea cortinei ne oferă șansa de a cunoaște și înțelege mai bine însăși condiția umană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)