Alegerile primare din SUA: Hillary Clinton, pe val
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Lumea în care trăim
Hillary Clinton și-a revendicat victoria în alegerile primare democrate, ea urmând să fie învestită în calitatea de reprezentant al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din SUA. Într-un discurs susținut la New York, ea le-a mulțumit celor care au sprijinit-o și a spus că victoria aparține unei întregi generații. „Mulțumită vouă, am depășit o etapă importantă. Este pentru prima dată în istoria țării noastre când o femeie este învestită de unul dintre marile partide”, a declarat candidata în vârstă de 68 de ani, în fața susținătorilor care-și manifestau bucuria în cartierul Brooklyn.
Clinton a profitat de acest discurs de revendicare a victoriei pentru a-l critica pe opozantul ei republican, Donald Trump. „Podurile sunt mai bune decât zidurile”, a spus ea, referindu-se la proiectul miliardarului de a construi un zid la frontiera cu Mexic.
Hillary Clinton și-a consolidat victoria în cursa pentru învestitura democrată, obținând primul loc în statele New Jersey, South Dakota și New Mexico împotriva lui Bernie Sanders.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc