Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Alexandru Nazare: Ministerul Finanţelor va acorda în 2021 garanţii de stat de 1 miliard de lei prin IMM Factor

Alexandru Nazare: Ministerul Finanțelor va acorda în 2021 garanții de stat de 1 miliard de lei prin IMM Factor

Telex » Știri 11 martie 2021  

Sprijinirea IMM-urilor reprezintă o prioritate în contextul incertitudinilor legate de pandemie şi, prin programul IMM Factor, prin care Ministerul Finanţelor va acorda garanţii de stat în valoare de un miliard de lei, acestea vor avea acces la finanţări flexibile şi rapide, a scris, pe pagina sa de Facebook, ministrul de resort, Alexandru Nazare, citat de Agerpres. „În contextul incertitudinilor legate de evoluţia pandemiei Covid-19, consider că sprijinirea IMM-urilor reprezintă o prioritate a programului economic pentru anul în curs. Cu toate că decalajele dintre încasări şi plăţi în cazul IMM-urilor sunt accentuate în perioadele de criză, tranzacţionarea prin instrumente de factoring în România are o cotă de aproximativ 10% din piaţa creanţelor, cu un volum de numai 2% din PIB, fapt care ne plasează pe locul 26 între ţările europene. Programul IMM Factor va asigura accesul IMM-urilor la finanţări flexibile şi rapide, având astfel posibilitatea de a-şi acoperi nevoia urgentă de lichidităţi pentru plata furnizorilor sau salariilor angajaţilor. Pentru acest program, Ministerul de Finanţe va acorda, în anul 2021, garanţii de stat în valoare de 1 miliard de lei”, a precizat ministrul.

IMM Factor susţine accesul la finanţare al IMM-urilor, prin acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru creditele acordate pe termen scurt, pentru finanţarea creditului comercial.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar eligibil pentru finanţările de tip factoring cu regres. Finanţările sunt acordate de băncile înscrise în program, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanţare cu caracter reînnoibil, garantat de stat, prin Ministerul Finanţelor.

Valoarea unei garanţii pentru o facilitate de factoring este de maximum 750.000 lei, iar valoarea plafonului de garantare este de maximum 5.000.000 lei/ beneficiar. Procentul maximum de garantare este de 50% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanţării garantate. Perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de finanţare este de 8 luni de la data acordării finanţării, iar perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare este de maximum 12 luni de la data acordării garanţiei. Finanţarea poate fi prelungită de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni.

Costurile finanţării vor fi acoperite printr-o schemă de ajutor de stat, sub formă de granturi: în procentaj de 50% – dobânda aferentă sumelor avansate de finanţator; în procentaj de 100% - costurile de garantare (comisionul de risc şi comisionul de gestiune).

Valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de până la 800.000 de euro/IMM. Pentru sectoarele pisciculturii şi acvaculturii, granturile sunt limitate până la maximum 120.000 euro/beneficiar şi respectiv 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.