MyWIZ, secretul contabililor de succes
Alexandru Nazare: Promovarea investițiilor rămâne un element prioritar

Alexandru Nazare: Promovarea investițiilor rămâne un element prioritar

Telex » Știri 8 ianuarie 2021  

Situația bugetară a României şi prioritățile strategice avute în vedere de guvern pentru relansarea economică în perioada următoare au fost principalele teme abordate în contextul discuţiei între ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, şi vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. „Am convenit cu vicepreședintele Dombrovskis să avem un dialog permanent pe viitor și sper într-o colaborare deschisă și fructuoasă. Am discutat, printre altele, despre obiectivul nostru de promovare a unei strategii care să conducă la o consolidare fiscală într-o manieră sustenabilă, fără a afecta capacitatea României de a adopta măsuri menite să sprijine economia în această situație dificilă, generată de pandemia COVID-19, astfel încât în anul 2024 deficitul bugetar să ajungă sub nivelul de 3% din PIB. În mod cert, promovarea investițiilor rămâne un element prioritar (la nivelul anului 2020 – investițiile publice au reprezentat peste 5% din PIB), o importanță deosebită având utilizarea fondurilor europene. De asemenea, am subliniat vicepreședintelui Valdis Dombrovskis faptul că vom monitoriza cu mare atenție proiectele, în special cele cu valoare mare și mai ales acolo unde execuția nu merge bine”, a declarat ministrul Finanțelor.

La rândul său, Valdis Dombrovskis a precizat că susține eforturile României de elaborare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind importanța alinierii acestuia la recomandările specifice de țară și cu necesitățile privind tranziția ecologică și digitală.

„Aceasta este prima dintr-o serie de discuții programate între ministrul român de finanțe și comisarii europeni. Dialogul deschis între România și Comisia Europeană este cu atât mai important acum cu cât țara noastră se află în procedură de deficit excesiv de la începutul anului 2020, în urma derapajelor fiscale înregistrate în perioada 2017-2019. Conform calendarului, Comisia Europeană urmează să realizeze următoarea reevaluare a procedurii de deficit excesiv în primăvara acestui an”, se menţionează în comunicatul Ministerului Finanţelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.